De multe ori, temperaturile ridicate din lunile octombrie sau noiembrie grăbesc încolțirea plantelor. Același lucru se întâmplă și cu usturoiul, pentru că de multe ori acesta răsare toamna, exact înainte de venirea iernii și a temperaturilor scăzute.
Respectiv, trebuie să știi cum să procedezi dacă usturoiul a răsărit toamna, pentru că temperaturile negative îl pot afecta, iar recolta va fi afectată.
O măsură pe care o poți lua este să acoperi suprafața de teren cu un strat de mulci. Pentru asta, poți folosi paie, fân sau scoarță de copac.
Totuși, cel mai important sfat pe care ni-l dau experții este să plantăm usturoiul mai târziu și anume aproape de venirea iernii. În acest fel, usturoiul își va dezvolta rădăcinile mai greu.
Totodată, pentru a împiedica încolțirea, poți planta usturoiul la o adâncime de 10-15 cm. În acest fel, te asiguri că plantele vor răsări abia la primăvară, așa că o să îți protejezi cultura de temperaturile scăzute de pe timpul iernii.
Bulbii de usturoi pot rezista fără probleme până la temperaturi de -20 de grade Celsius, însă vor începe să vegeteze atunci când temperatura va depăși 4 grade Celsius, scrie cumsa.
Ar fi bine să mai știi și câte ceva despre rotația culturilor de legume, după ce ai învățat ce să faci dacă usturoiul a răsărit toamna. Cele mai bune culturi premergătoare pentru usturoi sunt cele de castraveți, varză, conopidă, pepene, ardei, dovlecei, roșii, cartofi, vinete sau ardei.