Externe

Recoltă slabă de porumb în UE. Cea mai mică din ultimii 15 ani

porumb UE recoltă - AgroExpert.md

Uniunea Europeană se confruntă cu efectele secetei din acest an agricol și va avea o producție de porumb slabă, motiv pentru care speranța rămâne în porumbul importat din Ucraina, acolo unde situația este incertă din cauza războiului declanșat de Rusia.

Țările din UE se așteaptă la cea mai mică producție la porumb, un record negativ al ultimilor 15 ani. Astfel, seceta severă ar urma să reducă recolta de porumb a Uniunii Europene cu 10 milioane de tone, până la 55,4 milioane de tone, a estimat firma de consultanţă Strategie Grains, citată de Agerpres.ro.

Firma de consultanţă prognozează că UE se bazează pe Ucraina pentru aproape jumătate din necesarul de porumb importat, în condițiile în care exporturile acestei țări sunt încă sub semnul întrebării, din cauza războiului declanșat de Rusia.

Potrivit noilor estimări publicate joi – 11 august, este prognozată o recoltă de porumb cu cu 15% mai mică faţă de estimările publicate în luna iulie, conform cărora recolta de porumb a UE în anul agricol 2022/23 urma să fie de 65,4 milioane de tone.

”Prognozele cu privire la recolta de porumb din 2022 în Europa s-au deteriorat semnificativ. Aceasta ar urma să fie cea mai mică recoltă de după 2007”, a informat Strategie Grains în raportul său lunar.

Și în Statele Unite ale Americii vemea uscată din anumite părţi din zona de centru-vest au creat îngrijorări cu privire la diminuarea randamentelor celui mai mare producător mondial de porumb, ceea ce a susţinut preţurile pe parcursul acestei săptămâni, în avanpremiera noilor prognoze ale Departamentului american al Agriculturii (USDA) care ar urma să fie publicate vineri – 12 august.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

 

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!