Articole

Şase camioane încărcate cu soia modificată genetic, descoperite de specialiștii Direcției Agricole din Bihor, România

Sute de tone de soia modificată genetic, descoperite de autorități! Reprezentanţii Direcţiei Agricole a Judeţului (DAJ) Bihor au găsit luni – 18 octombrie, 6 camioane încărcate cu soia modificată genetic, cu peste 250 de tone, abandonate de şoferi.

Descoperirea a fost făcută în oraşul Valea lui Mihai, în urma unor informații de la sfârşitul săptămânii trecute. Mai exact, la Direcţia Judeţeană Agricolă Bihor a sosit o sesizare conform căreia în zona localităţilor Săcuieni – Valea lui Mihai, a ajuns o cantitate importantă de soia modificată genetic. Deși la primele cercetări nu a fost găsit nimic în neregulă, la următorul transport verificat luni – 18 octombrie, surpriza a fost de proporții.

Autoritățile au descoperit 6 camioane cu soia modificată genetic abandonate, iar pe avizul de însoţire a mărfii era menţionat că este soia nemodificată genetic, după cum a afirmat pentru agerpres.ro directorul DAJ Bihor, Nicolae Hodişan.

”Încă nu ştim de unde este adusă. Sută la sută e soia modificată genetic. Azi, am reluat verificările, în localitatea Valea lui Mihai, în baza unei informaţii de săptămâna trecută când nu am reuşit să-i găsim, şi am descoperit în baza de recepţie a societăţii comerciale Agrotex Carei şase camioane care erau parcate, fără şofer, fără să ni se comunice nimic despre conţinut. Am prelevat probe şi analiza lor a identificat că soia este modificată genetic. După care am anunţat Garda Naţională de Mediu, Ministerul Agriculturii, am comunicat datele privind transportatorul – o societate din Iaşi, urmând să verificăm dacă mai sunt şi alte asemenea transporturi de soia modificată genetic”, a declarat directorul DAJ Bihor.

Nicolae Hodişan a mai spus că soia modificată genetic este interzisă la cultivare pe întreg teritoriul Uniunii Europene, iar aceasta se poate achiziționa din alte țări, controlat și urmează un traseu special.

”Vreau să subliniez că doar cultivarea de soia modificată genetic este interzisă pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Ea se poate achiziţiona din alte ţări unde s-a produs, dar sub un regim special. Dar nu vii să scrii pe factură că este nemodificată genetic! Asta e mai grav decât să o cultivi şi să nu ştim noi. Ca să o amesteci cu cealaltă. Dacă am fi ştiut, putea să urmeze un traseu special, pentru OMG (organisme modificate genetic, n.r.). Se aduce soia din Brazilia, din întreaga Americă de Sud şi Centrală, dar vine sub un regim special. Ştim ce este şi unde o destinăm”, a mai spus directorul DAJ Bihor, Nicolae Hodişan.

Acesta a menţionat că are doar avizul de transport al mărfii, iar şoferii au fugit de la faţa locului, abandonând camioanele care unele sunt cu cabină, altele au doar remorca lăsată în curtea bazei de recepţie, fiind două înmatriculate în Satu Mare şi patru în Bucureşti.

Specialiştii de la Direcţia Agricolă Bihor verifică permanent camioanele cu soia care intră în baza de recepţie, prelevând probe de la fiecare, pentru a identifica mărfurile neconforme şi nelegale

Transportatorul, o firmă din Iaşi, este în prezent verificat de organele de control pentru a stabili cu exactitate de unde vine marfa. Există suspiciuni că astfel de transporturi au fost realizate în mai multe zone. Conform normelor întreaga cantitate de soia modificată genetic trebuie distrusă prin incinerare.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News latter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!