Articole

Sezonul exportului de mere, încheiat: Ce volum s-a exportat și la ce preț

Sezonul exportului de mere din Republica Moldova s-a finalizat cu succes. Producția a fost exportată la prețuri mai avantajoase comparativ cu anul precedent, iar stocurile sunt epuizate, susține Iurie Fală, directorul executiv al Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Fructe „Moldova Fruct”.

,,Sezonul a început pe 1 august 2019 și s-a finalizat pe 1 iunie 2020. În această perioadă au fost exportate 224 mii tone de mere. Este un volum puțin mai mic comparativ cu sezonul precedent în care s-a exportat 257 mii tone. Însă, este cu 11 mii tone mai mult decât în 2018 și cu 27 mii tone decât în 2017.”

În 2020 prețurile la export i-au bucurat pe producatorii și exportatorii moldoveni de fructe. Acestea au crescut cu cca 10%, astfel fiind mult mai avantajoase decât în 2019.

,,Prețurile la exportul de mere au fost destul de înalte. În comparație cu anul precedent, acestea au crescut cu cca 10%. Totuși, prețurile nu au fost constante, fiind înregistare și anumite fluctuații. Am depins foarte mult de prețurile care se stabileau pe piața Federației Ruse, care și ea la rândul său a fost afectată de criză”, a continuat Iurie Fală.

Mai multe țări au suferit de condițiile climaterice negative (înghețuri, temperaturi înalte, secetă) care într-o anumită măsură au influențat volumul și calitatea recoltei de mere. Însă, acest lucru a creat condiții favorabile pentru Republica Moldova, căci dificitul a sporit cererea consumatorilor pentru mere, susține Iurie Fală.

,,În acest sezon au fost condiții mai propice pe piața regională. De exemplu, Polonia a fost afectată anul trecut de condițiile climaterice, obținând o recoltă de mere mai mică cu până la 49%. Federația Rusă, Ucraina și Uniunea Europeană de asemenea au înregistrat pierderi. Recolta a fost afectată de temperaturile extrem de înalte. Toate acestea ne-au creat condiții de piață foarte prielnice. Dificitul de mere a contribuit la creșterea cererii.

Pe urma acestui sezon s-a constatat că, cea mai mare parte a producției de mere este vândută intensiv în a doua jumătate a anului. Începând cu 1 ianuarie, volumul merelor comercializate se află într-o creștere continuă până la sfărșitul sezonului de export.

,,Sezonul de export a fructelor din Republica Moldova și-a schimbat un pic perioada de realizare. În prima parte a sezonului vindem foarte puțin. De exemplu, din 100% vânzări, cca 2/3 din fructe sunt comercializate în a doua parte a sezonului, începând cu 1 ianuarie. În luna noiembrie am vândut 15,7 mii tone, decembrie - 17,5 mii tone, ianuarie - 27,4 mii tone, februarie - 26,1 mii tone, martie - 30 mii tone, aprilie - 39,4 mii tone, mai - 24 mii tone. Pentru a păstra calitatea merelor recoltate în perioada septembrie – iunie, producătorii trebuie să ia o atitudine foarte profesionistă că să asigure calitatea necesară pentru export”, a punctat Iurie Fală.

Drept motiv al vânzărilor mici de mere la începutul sezonului îl constituie reducerea pieței ruse. Acest lucru se datorează majorării volumului de mere produse pe piața locală.

,,Politica gurvenului Federației Ruse de substituire a importurilor deja are rezultate. S-au plantat multe livezi de mere. Ca urmare a acestei politici, volumul merelor produse pe piața locală este în creștere. Astfel, putem observa o îngustare a pieții din Federația Rusă. Din acest motiv suntem nevoiți să vindem producția de mere în a doua jumătate a anului”, continuă Iurie Fală.

În perioada pandemiei s-a accentuat o creștere a cerințelor față de siguranța și inofensivitatea produselor. O necesitate importantă la moment este asigurarea ambalării acestora. Totodată, cererea pentru mere a înregistrat un salt vizibil în toate țările.

,,Noi considerăm că pandemia a făcut o repoziționare a merelor. În condițiile de izolare acestea se bucurau de o solicitare sporită în toate țările. Consumatorii au început a face cumpărături mai rar și, astfel, procură produsul care are un termen de valabilitate mai mare. Potrivit statisticilor europene, consumul de mere a crescut în perioada respectivă. În supermarket-urile vânzările s-au majorat cu aproximativ 10% comparativ cu aceleași luni ale anului 2019”, a coinchis Iurie Fală.

Potrivit MADRM, suprafața plantațiilor de pomi fructiferi este de circa 104 mii ha, dintre care cea mai mare parte dețin merele - 52,0 mii ha, prune – 22,6 mii ha, piersicile – 5,7 mii ha, cireșe și vișine – 7,5 mii ha, caise – 3,5 mii ha. Republica Moldova se numără printre primele zece țări exportatoare de mere și prune la nivel mondial și este în top 20 de țări exportatoare de struguri de masă, caise, cireșe și vișine.

Sursă: Agroexpert

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!