Cei mai mulți oameni ar vrea să ajute protejarea mediului atunci când fac cumpărături, dar spun că nu pot face acest lucru din cauza prețurilor mari. Este una din concluziile unui sondaj global efectuat de compania Kantar.
68% dintre consumatori cred că produsele care sunt mai bune pentru mediu sau care țin cont de problemele etice din societate, sunt mai scumpe.
De asemenea, 65% își doresc să facă mai mult pentru a reduce impactul negativ pe care îl au asupra planetei, însă nu pot din cauza creșterii costului vieții.
Cei mai afectați de aceste scumpiri sunt locuitorii continentului american (70%).
Drept urmare, arată studiul Kantar, criza generată de creșterea costului vieții înseamnă că sustenabilitatea devine un lux de care se bucură doar cei cu venituri mari.
Cele mai mari probleme pe care ar trebui să le rezolve companiile sunt poluarea apei și exploatarea prin muncă a copiilor, cred consumatorii. De asemenea, excesul de ambalaje, deșeurile și amprenta de carbon sunt problemele cel mai puternic asociate cu companiile.
Pe de altă parte, la nivel global, 29% dintre consumatori sunt “activi”, adică sunt dispuși să investească mai mult timp și efort pentru a reduce impactul pe care îl au asupra planetei. Cei mai mulți dintre aceștia sunt în Europa.
În acest sens, pentru a rezolva problema deșeurilor sunt dispuși să reducă risipa de mâncare, să folosească pungi din materiale reciclabile la cumpărături, să consume mai puțină energie electrică acasă și și să recicleze.
Mai există, însă, o problemă pentru consumatorii preocupați de mediu. Studiul Kantar spune că, după preț, a doua cea mai importantă barieră pentru un stil de viață sustenabil este lipsa informației cu privire la alternativele viabile.
Drept urmare, 57% dintre consumatori simt că este prea dificil să spună care produse sunt “bune” sau “rele” din punct de vedere etic sau pentru mediu.
⚡️Следите за новостями Agroexpert в -> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!