Articole

Starea sectorului viticol: Mai multe plantații riscă să piară din cauza secetei

Viticultura - unul dintre sectoarele cheie ale economiei Republicii Moldova, care formează 3% din PIB-ul țării, și concomitent reprezintă 7% din totalul de exporturi. Viticultura și vinul sunt o carte de vizită a țării noastre. Este cunoscut faptul că seceta și-a lăsat amprente dure pe toate culturile agricole, inclusiv pe vița de vie. Potrivit experților în domeniu, situația este una extrem de gravă, căci unele plantații riscă să piară definitiv.

Președintele Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Struguri, Gheorghe Gaberi, susține că deficitul enorm de apă în sol a declanșat o situație critică pentru o bună parte din plantațiile de viță de vie. Acest lucru este mult mai pronunțat în zona de sud a Moldovei. Din nefericire, chiar dacă vor fi ploi, situația nu se va ameliora.

,,Este jale. Niciodată n-am văzut pană acum o situație atât de critică, care este înregistrată în deosebi în zona de sud a Moldovei. Este un deficit enorm de apă în sol. Plantele au suferit și în toamna 2019, mai ales cele care au fost recoltate târziu. Recent am vizitat o plantație de viță de vie în UTA Găgăuzia, unde lungimea lăstarilor este de 10 cm. Evident că acolo nu va fi roadă, dar este posibil că, ulterior, aceste plante să piară. Chiar dacă vor cădea precipitații, este imposibil ca apa să ajungă la nivelul sistemului radicular, acesta fiid plasat la o adâncime de cca 40 cm. Cam atât e și lungimea tulpinii subterane a butucului. Astfel, nu sunt perspective ca apa să ajungă la acest nivel nici până în toamnă. Cred că urmările secetei, chiar dacă vom avea o toamnă ploioasă și o iarnă cu zăpadă, oricum se vor simți și în anul viitor”, a spus Gheorghe Gaberi.

În gospodăriile unde viticultorii îngrijesc necontenit plantațiile, le asigură cu apă și realizează toate lucrările necesare la timp și corect, situația este una pozitivă.

,,2020 - un an dificil din punct de vedere a condițiilor climaterice. Foarte puține plantații de struguri de masă dispun de sisteme de irigare. Unele însă sunt bine îngrijite. Am văzut vii frumoase cu soiuri de masă autohtone la Cârpești, Cantemir - unde, până la moment, dezvoltarea butucilor este normală. Este un an greu pentru viticultori. Efectele acestuia se vor simți mult timp. Este greu să venim cu pronosticuri, însă fără dubii recolta va fi mult mai mică, chiar și în jumătate din roada anului trecut. Pe unele plantații aceasta va fi chiar aproape de 0.”

Sergiu Tutovan, doctor în științe agricole de asemenea susține că în anul curent vom obține o recoltă cu cel puțin 20-30% mai mică comparativ cu 2019. Astfel, pentru a menține viticultura, agricultorii vor fi nevoiți să găsească soluții, cum ar fi implementarea tehnologiilor noi, modificarea sortimentului în favoarea soiurilor rezistente la temperaturi înalte.

,,Este clar că recolta va suferi și eu cred că, aceasta va fi cu cel puțin 20-30% mai mică comparativ cu anul precedent. Nu știu dacă cineva ar avea curaj să organizeze întruniri cu viticultorii pentru a discuta problemele cu care aceștia se confruntă, să puie în discuție ce s-a făcut, care a fost efectul și ce acțiuni trebuie de întreprins pe viitor. Nu putem dirija clima și nici schimba. Însă, putem adapta tehnologiile de producere. Evident că va suferi și sortimentul cu care suntem obișnuiți. Vom fi nevoiți să căutăm noi soluții, cum ar fi plantarea soiurilor rezistente la secetă, posibil să trecem la un alt portatltoi, căci rezistență butucului depinde mult de acesta. Trebuie să muncim foarte mult în acest sens. Viticultura - una dintre ramurile de bază ale agriculturii, cu cea mai mare valoare adăugată”, a opinat Sergiu Tutovan.

Curând începe sezonul de recoltare a soiurilor timpurii precum Jupiter, Codreanca. În prima decadă a lunii august, poate chiar și în primele zile, în unele plantații strugurii vor fi gata pentru recoltare. Însă, sezonul începe cu întârziere comparativ cu anul trecut din cauza condițiilor climaterice nefaste. Din cauza lipsei de umeditate în sol, dezvoltarea plantelor a început cu întârziere.

,,Dacă nu anul curent, atunci în 2021 la sigur vor dispărea majoritatea plantațiilor care nu au fost îngrijite la modul cuvenit. Nu vor suporta seceta. Vom rămâne cu plantațiile înființate în ultimii 20 de ani. Situația va fi mai bună acolo unde se îngrijește corespunzător. În acest an ar fi binevenit ca viticultorii să se străduie cât mai rapid să culeagă roada pentru a permite butucului să se pregătească pentru iernare”, a menționat Gheorghe Gaberi.

Conform registrului de vinuri, în Republica Moldova oficial sunt înregistrați cca 36.500 proprietari de plantații de viță de vie și 199 producători de vin, aproape 70% dintre ei având propriile plantații de viță de viei. Suprafața totală a plantațiilor de viță de vie în Moldova este de 124.000 de hectare. La moment sunt înregistrate în registrul vinului și viței de vie, 50.200 de hectare.

Sursă: Agroexpert

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!