Articole

Tensiunile Ucraina-Rusia ar putea genera pagube uriașe în comerțul agricol mondial

comertul agricol mondial

Tensiunile politice dintre Ucraina și Rusia continuă să crească. Rusia are 100.000 de soldați la granițele Ucrainei.

Ucraina este un jucător cheie în agricultura globală și modul în care se desfășoară acest conflict va avea impact internațional. Ucraina are peste 41,5 milioane hectare de teren agricol, care acoperă 70% din țară, potrivit Agrimanet.ro.

În 2020, sectorul agricol al Ucrainei a generat aproximativ 9,3% din PIB.

Principalele culturi ale țării sunt floarea soarelui, porumbul, soia, grâul și orzul. La nivel global, Ucraina se clasează:

  • Pe primul loc în producția globală de floarea-soarelui (pentru 2021/22 producția de semințe de floarea soarelui din Ucraina este estimată la un record de 17,5 MMT)
  • Locul 6 la producția globală de porumb (Pentru 2021/22 producția de porumb din Ucraina este estimată la un record de 42 MMT)
  • Locul 6 la producția mondială de orz
  • Locul 7 la producția mondială de rapiță
  • Locul 9 la producția globală de soia
  • Locul 9 la producția mondială de grâu

Ucraina este un furnizor global de grâu, porumb și floarea-soarelui, spune Joseph W. Glauber, cercetător senior pentru divizia de piețe, comerț și instituții la Institutul Internațional de Cercetare a Politicii Alimentare.

În acest an, Ucraina contribuie cu 12% din exporturile globale de grâu, 16% pentru porumb, 18% pentru orz și 19% pentru rapiță. Ponderea agriculturii în veniturile din export pentru Ucraina a crescut de la 26% în 2012 la 45% în 2020, însumând 22,2 miliarde USD.

Majoritatea grâului este expediat în toamnă.

Exporturile de porumb încep la sfârșitul toamnei și continuă în prima jumătate a anului.

Uleiul de floarea soarelui este livrat pe tot parcursul anului, deși există o mică scădere sezonieră la sfârșitul verii, deoarece stocurile de semințe oleaginoase sunt epuizate în așteptarea noii recolte. La mijlocul anilor 2000, după implementarea tarifelor de export pentru semințe de floarea soarelui neprelucrate, Ucraina a dezvoltat o industrie de top a uleiului de floarea soarelui și a devenit exportatorul numărul 1 de ulei de floarea soarelui din lume.

„Așadar, orice perturbare în comerț ar fi probabil mai resimțită pentru porumb și ulei de floarea soarelui decât pentru grâu. Evident, ar exista preocupări majore dacă înființarea culturilor de primăvară ar fi întrerupte.”

În cazul în care Rusia ocupă Ucraina, întreaga economie a Ucrainei se prăbușește. Aceasta include și agricultura, înregistrându-se un colaps al producției, al aprovizionărilor cu inputuri, al întregului lanț logistic. În consecință, nu vor exista exporturi agricole în volume semnificative, iar acest colaps poate continua pentru o perioadă de timp nedefinită.

Fără îndoială, se vor înregistra pagube uriașe în comerțul mondial.

Chiar și zvonurile despre o posibilă invazie rusă au un efect negativ asupra piețelor agricole.

Acest lucru poate influența negativ și mai mult starea financiară a producătorilor agricoli, având în vedere creșterea costului inputurilor – gaze naturale, combustibil, semințe și îngrășăminte – din cauza devalorizării monedei ucrainene și a prețului în creștere al gazelor naturale și al petrolului în lume.

Momentan, nu există dovezi că fermierii ucraineni plănuiesc să-și schimbe strategiile pentru sezonul următor.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!