Externe

Turcia va creşte de 5 ori taxa pe care trebuie să o plătească navele care tranzitează strâmtorile Bosfor şi Dardanele

bosfor strâmtoare taxe - AgroExpert.md

Guvernul turc va creşte de cinci ori, începând cu 7 octombrie, cuantumul taxelor pe care trebuie să-l plătească navele care tranzitează strâmtorile Bosfor şi Dardanele, o majorare de pe urma căreia veniturile Turciei vor creşte de la 40 de milioane de dolari anual la 200 de milioane de dolari anual, au informat luni mass-media turce.

Majorarea taxelor este consecinţa unei ajustări a preţului francului de aur, au declarat pentru agenţia de stat Anadolu surse din Ministerul Infrastructurii, citat de economica.net.

Traficul maritim prin Bosfor este reglementat de Tratatul de la Montreux, din 1936, care autorizează Turcia să colecteze taxe în schimbul mentenanţei serviciilor de semnalizare şi salvare şi a efectuării de inspecţii sanitare. Aceste taxe oscilau între 0,38 şi 0,59 franci de aur, în funcţie de tonajul ambarcaţiunii. În conformitate cu Convenţia de la Montreux, taxele au fost stabilite în franci de aur.

Precedenta ajustare a taxelor a avut loc în 1983, când Turcia a calculat valoarea francului de aur, unitate monetară abolită în 2003, la 0,8 dolari.

Acum, Ministerul Infrastructurii a fixat valoarea taxei pe care trebuie să o plătească navele la 4,08 dolari, de cinci ori mai mult.

Bosforul este traversat anual de circa 40.000 de vase comerciale, cu un volum total de 630.000 de tone, potrivit statisticilor oficiale.

⚡️Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter! 

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!