Uleiul de trandafir bulgăresc a fost înscris în registrul internaţional al Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (WIPO), a declarat, joi, adjunctul ministrului interimar al Agriculturii, Georgi Sabev la conferinţa cu titlul "Indicaţiile geografice pentru produse agricole şi non-agricole-provocări şi schimbări", organizată de Biroul pentru brevete cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale.
Georgi Sabev s-a alăturat acestui eveniment în avanpremiera participării sale la reuniunea de la Paris a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD).
Uleiul de trandafir este primul produs agricol bulgăresc inclus în registrul WIPO. Aceasta asigură o mai bun promovare şi protecţie, a spus Georgi Sabev, exprimându-şi speranţa că şi alte produse bulgăreşti vor fi incluse în curând pe lista WIPO.
Ministerul Agriculturii de la Sofia şi-a concentrat eforturile în sprijinul producătorilor bulgari de alimente şi băuturi de o calitate deosebită, inclusiv cei cu indicaţii geografice, prin oferirea celor mai bune condiţii posibile pe pieţele locale şi străine.
Sabev a adăugat că sectorul indicaţiilor geografice are o contribuţie importantă la economia Uniunii Europene, cu venituri anuale din vânzarea de produse cu indicaţii geografice de peste 75 miliarde de euro, sau 15,5% din exporturile totale de produse agricole şi băuturi.
Ştire selectată de BTA pentru promovare şi publicare de către AGERPRES, fără intervenţie pe text, conform acordului de colaborare dintre agenţii.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!