Articole

Un fermier din Criuleni a împărțit gratis cireşe tuturor doritorilor

"Te urci în pom şi mănânci cât poţi!" Este propunerea unui fermier din raionul Criuleni care a postat, ieri, un anunţ pe Facebook că oferă gratis cireşe. În doar câteva ore, în livada sa de şase hectare, au venit sute de oameni. Gheorghe Jambei spune că din cauza vremii nefavorabile, calitatea fructelor a fost afectată, transmite Știri.md cu referire la Publika.md.

"Au venit mai multe ploi abundente, în câteva zile au crăpat cam multe. Am avut câteva propuneri de la câțiva agenți economici, care au vrut să le pună la uscat, intermediari de pe la Piața Centrală, însă cu prețurile lor de nimic, mai bine facem un act de binefacere, decât lor să vindem, mai bine noi cu un leu", a declarat Gheorghe Jambei.

În livadă erau zeci de persoane: "Un gest foarte frumos din partea lui, de nevoie a făcut aşa, nu are unde duce roada, se strică pe copac".

Unii au venit cu găleţi şi au chemat şi prietenii în ajutor: "Vrem să facem dulceaţă din ele, pregătiri de iarnă, din vară şi toamnă să facem câte ceva. Mulţumim la oamenii aceştia pentru munca lor, că ne-au permis să strângem, Domnul să-i răsplătească".

Alte câteva zeci de familii au plecat acasă cu găleţile pline. Oamenii ne-au spus că vor lăsa bani proprietarului:

"Am venit cu soția, am stat o oră, am strâns o pungă cu cireșe, am mâncat. Sunt unele crăpate, dar nu sunt stricate. Sunt foarte bune, sunt dulci". Suntem mulţumiţi, într-adevăr sunt foarte dulci, practic ca mierea, dar sunt crăpate de umezeala care a fost. E o roadă calitativă, gustoasă. Act de caritate, dar o să facem şi noi, la rândul nostru, un act de caritate".

Fermierul spune că anul 2020 este cel mai prost an din punct de vedere financiar.

"Comparativ cu anul trecut, este diferenţa la roadă este mare, anul acesta, temperaturile ne-au jucat festa. Anul trecut vindeam cireșile cu 25 lei per kilogram, anul acesta le vindem cu un leu, asta este diferenţa. Pierderile sunt de milioane, dar asta e situaţia, mergem înainte", a precizat Gheorghe Jambei.

Agricultorul a exportat anul trecut 150 de tone de cireșe în Europa. În Moldova sunt în jur de 5 mii de hectare de livezi de cireși.

Sursă: Agroexpert

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!