Conflictul dintre fermierii proprietari de terenuri și crescătorii de animale care lasă efectivele nesupravegheate pe suprafețele agricole atinge cote grave de violență. Sătui de neimplicarea autorităților sau indolența de care dau dovadă uneori crescătorii, agricultorii iau propriile măsuri drastice care se lasă însă cu dosare penale chiar pentru cei care sunt păgubiți.
Cel mai recent episod de acest fel s-a petrecut duminică 21 noiembrie pe un câmp din Focșani, județul Vrancea, unde proprietarul de teren de abia culesese porumbul și s-a trezit cu o turmă de oi pe câmpul său. Furios, acesta a intrat intenţionat cu tractorul în oi iar în urma impactului au fost ucise pe loc 22 de animale iar alte opt animale au fost rănite grav şi vor avea aceeaşi soartă, urmând a fi eutanasiate. Tractoristul şi-a motivat gestul prin faptul că este terenul său şi animalele nu aveau ce căuta acolo, scrie Agrointel.ro
”La data de 21 noiembrie, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați cu privire la faptul că pe o proprietate de la marginea municipiului Focșani, mai multe animale ar fi fost ucise sau vătămate de către un utilaj agricol. La fața locului, ofițerul – medic veterinar din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor și medicul veterinar de circumscripție, au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, mai multe oi fiind găsite moarte”, informează un comunicat al Inspectoratului Județean Vrancea remis luni 22 noiembrie presei.
Conform sursei citate, din primele cercetări, s-a stabilit că proprietarul animalelor este un bărbat de 30 de ani, din comuna Golești.
”În cauză s-a întocmit dosar penal, polițiștii continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea cu intenție fără drept a unui animal”, mai arată IJP Vrancea.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!