Articole

Un nou Secretar de Stat la MADRM

Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, numirea în funcție a unui nou Secretar de Stat în cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

Maxim Popov, noul Secretar de Stat în domeniul protecției mediului, a deținut până în prezent, funcția de șef al cabinetului ministrului, anterior, pe parcursul activității profesionale a obținut experiență în domeniul management economic în sectorul privat, a fost expert în sectorul agroalimentar și promovarea exporturilor în cadrul Proiectului Băncii Mondiale de Ameliorare a Competitivității (UIPAC), precum și a activat în cadrul Cancelariei de Stat.

Noul Secretar de Stat a absolvit Academia de Studii Economice din București, deține diplomă de master în fezabilitatea investițiilor în agricultură, iar în prezent este masterand al Academiei de Administrare Publică din Republica Moldova.

Pe parcursul activității profesionale a fost responsabil de elaborarea documentelor de politici de mediu, asigurarea managementului companiei; comunicarea și menținerea relațiilor cu partenerii de afaceri și autoritățile; promovarea și dezvoltarea programelor  de creștere a vizibilității și promovării brandului moldovenesc pe principalele piețe de export a Republicii Moldova, etc.  

Pentru dezvoltarea capacităților profesionale a făcut stagii și programe de dezvoltare cu referire la comunicarea în afaceri, atragerea și promovarea investițiilor, agricultura sustenabilă.

Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Peju, a menționat în cadrul ședinței de Guvern că noul Secretar de Stat deține o experiență vastă în domeniul managementului proiectelor și va contribui la realizarea politicilor și obiectivelor strategice ale ministerului.

Sursă: madrm.gov.md

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!