Articole

Un supliment alimentar dintr-o sursă neașteptată. „Laptele de gândac”, mai hrănitor decât cel de vacă

Gândacii nu produc lapte, dar unele specii își hrănesc puii cu proteine cristalizate. Oamenii de știință din întreaga lume lucrează la identificarea unor noi surse de hrană care să susțină o populație în creștere în condițiile în care ne putem aștepta și la o reducere a suprafețelor agricole disponibile.

O echipă internațională a identificat un superaliment care ar putea fi folosit pentru a răspunde nevoilor de hrană din viitor: laptele de gândac. Aceste proteine cristalizate au fost descoperite în anul 2016 și, după cum explică cercetătorii, este de patru ori mai hrănitor față de laptele de vacă, notează Science Alert.

Majoritatea gândacilor nu produc lapte, totuși, cei din specia Diploptera punctate își hrănesc puii cu un lichid care conține aceste proteine cristalizate. Dat fiind faptul că a obține „lapte”direct de la gândaci se dovedește a fi o idee ridicolă, de aceea, oamenii de știință de la Institutul de Biologie a Celulelor Stem și Medicină Regenerativă din India au decis să secvențieze genele responsabile.

„Cristalele sunt ca un aliment complet, au proteine, grăsimi și zaharuri. Dacă te uiți la secvențele proteice, acestea au toți aminoacizii esențiali”, a explicat Sanchari Banerjee, cercetător al echipei care a făcut descoperirea.

O sursă concentrată de nutrienți

Cercetătorii explică faptul că aceste cristale proteice reprezintă o sursă concentrată de proteine și că, din această cauză, nu ar putea fi recomandată pentru persoanele care încearcă să slăbească sau pentru persoanele cu o dietă occidentală. Studiile au arătat că avem tendința de a consuma mult prea multe calorii zilnic.

Acest superaliment ar putea reprezenta un supliment alimentar important pentru cei care în prezent se confruntă cu probleme în ceea ce privește asigurarea numărului minim de calorii zilnic.

Atenția cercetătorilor este îndreptată acum către extinderea secvențierii pentru a putea identifica o modalitate de producere a acestor cristale proteice care să elimine gândacii din „proces”.

Sursă: jurnal.md

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!