Știri din Moldova

Vertical Tillage: Cum are loc prelucrarea solului

Author: AgroExpert
Vertical Tillage - agroexpert.md

Oameni spun adesea că necesitatea este mama invențiilor. Cu siguranță această zicală se aplică și în cazul de prelucrării în sistem vertical, dezvoltat cu ajutorul fermierilor, agronomilor și firmelor de semințe, în ultimul deceniu.

Vertical Tillage este un sistem aplicat, care are drept scop de a crește permeabilitatea solului, de a oferi o mai bună dezvoltare radiculară a plantelor și de a folosi la maximum patul nutritiv. Obiectivul sistemului este de a elimina straturile compacte și de a prevenii aducerea straturilor din profunzime, printr-o prelucrare pe plan vertical.

Acesta practică propune o resetare a solului până la o adâncime tipică de până la 40 cm. Astfel se distrug toate straturile compactate apărute în urma prelucrării convenționale, lăsând un strat uniform bine structurat. Un astfel de sol permite rădăcinilor să crească mari și sănătoase. Prin urmare, va avea un impact pozitiv asupra productivității.

Prelucrarea solului se face doar pe verticală

Drept exemplu, imaginați-vă o sămânța care germinează într-un sol cu o densitate de 50 psi. Aceasta va produce o rădăcină mare pentru că densitatea solului îi permite acest lucru. Când rădăcina va crește și va întâlni un strat cu o densitate de 100 -150 psi, va putea pătrunde acea zonă și se va orienta către lateral sau suprafață.

Utilajele de prelucrare verticală elimină aceste straturi cu densități diferite. Odată implementat, sistemul de prelucrare în plan vertical va menține această uniformitate a densități solului. În același timp, datorită împrăștierii resturilor vegetale pe suprafață se formează o barieră protectoare care stopează razele soarelui și astfel se oprește evaporarea apei din sol.

Prin prevenirea formării de straturi orizontale (hardpan) și prin eliminarea straturilor compacte rezultă condiții ideale pentru însămânțare an după an.

În figura alăturată se poate observa cum sistemul vertical restructurează solul.

Poate fi privit ca un sistem profitabil?

Ca și oricare alt sistem de prelucrare a solului, și acesta face parte din costurile de înființare a culturilor. Poate că are aceeași pondere sau utilajele sunt mai scumpe, dar un câștig major este faptul că avem grijă de pământ și putem avea o creștere a producției de până la 7%. Și asta doar prin schimbarea sistemului de pregătire.

Este o vorbă care spune „dacă nu-i negru, nu e bine” . Sistemul de prelucrare verticală, așa cum reiese din cele relatate, nu lasă o suprafață curată și nici nu îngroapă resturile vegetale. Știm faptul că în timpul iernii, soarele încălzește solul și provoacă germinarea rapidă.

Așa este, dar tot așa se spune „Nu judeca o carte după copertă”. În anumite zone, menținerea apei în sol pentru cât mai mult timp este o provocare. Cu un strat de protecție de suprafață format din resturile vegetale de la cultura precedentă și cu o bună structurare a solului în primii 30 - 40 cm putem avea o permeabilitate bună, iar rădăcinile vor avea apă exact unde trebuie. Cât despre soare, el poate să încălzească doar zona de însămânțare.

Fermierii sunt cei care știu practicile pământului lor. Ei știu unde băltește sau unde trebuie neapărat să folosească plugul.

La ora actuală sunt multe echipamente care sunt promovate ca fiind utilaje de prelucrare verticală doar prin simplu fapt că discul are o concavitate mai mică și că poate atinge viteze mari în exploatare.

Agronomic vorbind, orice utilaj care are în componență discuri înclinate, chiar și cu 5 grade, vor mișca solul în plan orizontal, deci nu e vertical. Iar dacă în câmp înlăturăm stratul de la suprafață, se poate observa dacă utilajul este vertical sau nu. Pentru o răsărire uniformă este nevoie de un pat germinativ uniform. 

Pe www.verticaltillage.com pot fi găsite mai multe informații despre acest sistem, sunt fermieri care au testat, sunt agronomi care vorbesc despre lucrările verticale.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!