Comerţul economic global a scăzut la un nivel record în primele luni ale anului, din cauza pandemiei de coronavirus (COVID-19), dar nu a atins cel mai sumbru scenariu, se arată într-un raport publicat marţi de Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), transmite Agerpres.
Comerţul global va scădea anul acesta cu 13% – 32%, în funcţie de impactul economic al crizei, înainte de a se redresa în 2021, când ar urma să înregistreze o creştere de 21% – 24%, estima în aprilie organizaţia cu sediul în Geneva.
OMC nu a dat publicităţii noi previziuni, dar a apreciat că răspunsul rapid al guvernelor face ca scenariul său pesimist pentru acest an să fie puţin probabil.
Volumul schimburilor de mărfuri a scăzut cu 3% în primul trimestru din 2020, în timp ce estimarea iniţială indică un declin de 18,5% în trimestrul doi, se arată în raportul OMC.
„Scăderea comerţului pe care o vedem acum este la un nivel record, dar există şi un lucru bun: ar fi putut fi mult mai rău”, a afirmat directorul general al OMC, Roberto Azevedo.
Guvernele au reacţionat mai rapid decât în timpul crizei din 2008-2009 şi măsurile de sprijin i-au încurajat pe consumatori să continue să cheltuiască. Unele sectoare, cum ar fi cel auto, au înregistrat scăderi semnificative, dar altele, cum ar fi electronicele, s-au descurcat bine, se arată în raportul OMC.
Dacă comerţul global va creşte cu 2,5% în fiecare din următoarele trimestre ale acestui an, ar putea fi îndeplinită cea mai optimistă estimare, care indică un declin de 13% pe ansamblul acestui an. Dar acest recul ar fi mai semnificativ decât cel de 12,5%, înregistrat în perioada de vârf a crizei financiare din 2009, apreciază organizaţia cu sediul în Geneva.
OMC avertizează că redresarea comerţului din 2021 ar putea fi afectată de creşterea economică sub aşteptări, de restricţiile comerciale şi de un posibil al doilea val de infecţii.
Comerţul ar putea înregistra anul viitor o creştere de doar 5%, iar măsurile de simulare monetară, fiscală şi comercială au un rol semnificativ în redresarea comerţului, se arată în raportul OMC.
Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) este o instituţie internaţională care stabileşte reguli globale de comerţ între statele membre. Obiectivul general al organizaţiei este să se asigure că schimburile comerciale internaţionale se desfăşoară fluent, liber, corect şi predictibil.
OMC reprezintă continuatorul Acordului General pentru Tarife şi Comerţ (GATT), încheiat la Geneva în 1947.