Articole

VIDEO| A început sezonul de plantare a puieților

A început sezonul de plantare a puieților. Pepinierele din țară au expus deja spre vânzare zeci de soiuri de arbori şi arbuști, care își așteaptă cumpărătorii. Una dintre acestea îi aparține lui Sergiu Cernat din satul Zaim, raionul Căușeni, care, de aproape 20 de ani, creşte puieţi de vișin, cireș, gutui şi prune. Bărbatul spune că, în acest an marcat de secetă și pandemie, preţurile au rămas neschimbate, dar vânzările au scăzut la jumătate, transmite publika.md.

„Asta e o prună „Angelino” e un soi Italia, mi se pare. E rotundă, neagră şi sâmburele tare mărunt, e foarte gustoasă. Ea merge doar la mâncat”, spune Sergiu Cernat.

De asemenea, Sergiu Cernat are un sortiment bogat de arbuști și copaci decorativi.

„De vreo doi, trei ani sunt mici proiecte prin raioane, facem înverziri la școli, grădinițe, primării. De toate felurile, brazi, catalipă, gărduț verde, tuia smarald, avem mesteacăn foarte frumoși, brazi avem și simpli, și albaștri”, a spus pomicultorul.

Pentru un sortiment divers, pomicultorul aduce soiuri din diferite colțuri ale lumii.

„Din Franța, Italia, avem și chino-japoneze. Anul acesta este cel mai solicitat piersicul și caisul, din piersici sunt soiuri fără de puf, rotunzi târzii.”

Seceta din acest an a dat însă peste cap aşteptările pomicultorului.

„Oamenii nu au vrut să riște să planteze acești pomi, ca să planteze o livadă cu scopul ca să se usuce. Care au irigare, care au tehnică mai performantă, au prelucrat pământurile din primăvară, care sunt gata de plantat, aceștia toți au cumpărat și au plantat livada.”

Seceta a afectat și culturile din pepinieră, de aceea le-a scos la vânzare cu preţuri mai mici.

„Anul trecut un cais de soi „Kyoto” a costat 25 de lei, anul acesta 20. Din cauza secetei pomii nu s-au făcut așa de frumoși și nu pot să realizez marfa ca de calitate întâi, dacă e calitatea doi.”

În acest an, puieţii de pomi fructiferi costă între 10 şi 25 de lei, iar arbuştii și copacii decorativi - de la 5 până la 100 de lei.

Sursă: Agroexpert

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!