Mai mulți ani în urmă i-a venit ideea să se ocupe cu creșterea animalelor, iar cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, în cadrul programului SARD, a putut achiziționa 61 de oi de prăsilă din rasa „Île-de-France” pentru înmulțire și vânzare, informează PROVINCIAL cu referire la www.ipre.md.
Este vorba de Stepan Sabia, un antreprenor din satul Corten, r-ul Taraclia, care este protagonistul unei istorii de succes realizată în cadrul proiectului „NOI și UE – UE în Moldova: Percepțiile și Realitatea”, implementat de Institutul pentru Politici Europene de la Berlin (IEP), în parteneriat cu Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) și Institutul pentru Inițiative Strategice (IPIS), cu suportul Oficiului Federal pentru Afaceri Externe al Germaniei.
După ce a finisat serviciul militar s-a angajat la lucru în colhoz pe specialitate. Mai apoi a mers la studii la Universitatea Agrară, specialitatea agronomie, iar după ce a finisat studiile i-a venit ideea să se ocupe de afacerea proprie – creșterea animalelor.
„În acele timpuri era cam greu. Dar, în ultimii ani au apărut diferite programe, cum ar fi prin intermediul proiectului SARD, la care am luat parte și care contribuie la dezvoltarea agriculturii din raionul Taraclia și Găgăuzia. Datorită acestui proiect am câștigat un grant în valoare de 20 mii euro pentru procurarea oilor de prăsilă din rasa „Île-de-France”, care au fost aduse din Bulgaria. Această rasă este una de carne și această rasă este unică în R. Moldova și este crescută în gospodăria noastră țărănească”, a menționat Stepan Sabia.
Antreprenorul are planuri mari pentru viitor. În acest moment se lucrează, împreună cu Institutul de cercetare a ovinelor, privind adaptarea animalelor, se fac analize cum se adaptează animalele la condițiile locale. Stepan Sabia încrucișează rasa „Île-de-France” cu rasa autohtonă „Țigaie”, iar cantitatea și calitatea cărnii în urma acestei încrucișări este mult mai mare. La anul viitor, antreprenorul va ieși pe piață și va începe să vândă atât oi de prăsilă din ferma proprie, cât și carne.