Republica Moldova a impresionat la Congresul Mondial al Viei și Vinului (OIV), desfășurat la Dijon, Franța, cu o prezentare a vinurilor în cadrul evenimentului „Wine of Moldova”. Peste 50 de experți și jurnaliști din întreaga lume au participat la eveniment, admirând progresul industriei vitivinicole moldovenești și descoperind calitatea remarcabilă a vinurilor noastre.
Ambasadoarea Republicii Moldova în Franța, Corina Călugăru, a deschis evenimentul subliniind importanța vinului și a diplomației pentru dezvoltarea de noi parteneriate și oportunități.
„Vinul și diplomația sunt mai mult decât tradiții. Ele creează punți între națiuni și deschid drumuri spre colaborări și creștere economică”, a precizat aceasta.
Directorul general al OIV, John Barker, a adus elogii vinurilor moldovenești.
„Moldova este o țară a vinului, cu vinuri superbe și tradiții bogate. Congresul OIV din 2025 va oferi o oportunitate de a aduce în prim-plan noile evoluții internaționale și de a reafirma poziția Moldovei pe harta globală a vinului”, declară John Barker.
Prezentarea dedicată „Wine of Moldova” a fost susținută de secretarul de stat la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Andrian Digolea, și directoarea pentru dezvoltarea industriei vinicole în cadrul USAID/RCRA, Diana Lazar. În discursul său, Andrian Digolean a accentuat valoarea culturală și autenticitatea vinului moldovenesc.
„Vinul moldovenesc este rezultatul unei sinergii între tradiție și modernitate. Este o expresie a eforturilor noastre de a păstra autenticitatea, în timp ce ne aliniem la standardele internaționale. Ne dorim ca vinul din Moldova să devină un adevărat ambasador cultural și de calitate”, a susținut secretarul de stat.
Totodată, Diana Lazar a adăugat că Republica Moldova își propune să fie recunoscută și implicată în procesele globale ale lumii vinului.
„Cu o nouă generație de vinificatori dedicați, dorim să îmbinăm tradiția cu inovația și creativitatea, pentru a aduce valoare adăugată și orientare către piață și consumator”, a mai menționat ea.
Degustarea a inclus șapte vinuri deosebite, printre care vinuri spumante și soiuri autohtone precum Viorica, Feteasca Neagră, Rara Neagră și Saperavi, dar și asamblaje inovatoare. Aceste vinuri au fost apreciate pentru calitate, valoare adăugată și trasabilitate, reflectând transformarea profundă a sectorului vitivinicol moldovenesc.
Un moment de mare importanță îl reprezintă aniversarea a 100 de ani de la fondarea OIV, celebrată în cadrul acestui congres. Evenimentul va continua să inspire inovația și colaborarea la nivel global in ediția 46 a Congresului OIV 2025 găzduită de către Republica Moldova, între 15-22 iunie 2025, cu așteptări de peste 500 de participanți. Ștefan Iamandi, directorul Oficiului Național al Viei și Vinului, va prezenta oficial agenda congresului la Adunarea Generală OIV din 18 octombrie 2024.