Articole

Zeci de hectare de vegetație uscată, mistuite de flăcări în mai multe raioane. Un câmp de floarea soarelui, în pericol

În ultimele 24 de ore angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit în 42 de cazuri pentru lichidarea focarelor de vegetație uscată în mai multe localități.

Potrivit datelor colectate din subdiviziunile teritoriale, pompierii au fost solicitați pentru lichidarea focarelor de ardere pe suprafețe extinse în raioanele Leova, Comrat, Rezina, Hâncești și Dubăsari.

Astfel, 20 de ha de iarbă uscată au fost mistuite de flăcări în localitatea Leușeni, raionul Hâncești, în preajma punctului de trecere a frontierei Leușeni.

Potrivit IGSU, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 14:44. La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri care au stabilit că flăcările au cuprins o arie extinsă de vegetație într-o pădure de pini și se răspândeau cu repeziciune fiind un pericol pentru sectorul forestier.

În ajutorul angajaților IGSU au intervenit și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Leușeni-1. Datorită efortului comun a salvatorilor și a polițiștilor de frontieră focarul a fost localizat către ora 18:34 fără răspândire maximă. Arderea a fost lichidată la ora 19:41.

Totodată, în după amiaza zilei de ieri, la ora 15:15, angajații IGSU au fost solicitați să intervină la stingerea focarul de iarbă uscată în apropierea satului Mărcăuți, raionul Dubăsari. Focarele se răspândeau cu repeziciune și prezentau un pericol pentru un câmp de floarea soarelui. La stingerea incendiului au intervenit trei echipaje de salvatori precum și două autospeciale din partea autorităților publice locale. Focarele de vegetație au fost localizate la ora 17:44, iar la ora 18:48 incendiul a fost lichidat. În urma arderii flăcările au nimicit 15 ha de vegetație, însă au fost salvate 45 de ha de floarea soarelui.

În acest context pompierii îndeamnă din nou populația să fie foarte prudentă și să respecte cu strictețe regulile antiincendiare pe timp de caniculă. Pompierii avertizează că în condiții de vânt și umiditate redusă focarele se răspândesc rapid și prezintă pericol pentru sectorul forestier, animalele sălbatice, dar și sectorul locativ.

Cetățenii sunt rugați să nu aprindă gunoiul menajer, iarba și miriștea uscată pentru a preveni incendii de proporții și extinderea acestora. În caz de situații de risc persoanele sunt rugate să apeleze Serviciul 112.

Sursă: unimedia.info

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!