Diferențele dintre prețurile la floarea-soarelui din Ucraina și cele din Republica Moldova rămân semnificative și pot stimula interesul pentru importuri, exercitând presiune asupra prețului oferit agricultorilor locali. Declarația a fost făcută de directorul Asociației Exportatorilor de Cereale „Agrocereale”, Iurie Rija, după consultările Comisiei parlamentare pentru agricultură și industrie alimentară.

Potrivit acestuia, licențierea importurilor a fost introdusă în octombrie 2023, a continuat în perioada 2024–2025, iar în 2026 a fost reintrodusă din 8 septembrie până la 31 octombrie. În prezent este discutată posibilitatea prelungirii mecanismului până la 31 decembrie. Rija susține că principala provocare este menținerea unui echilibru între interesul agricultorilor de a-și valorifica recolta la un preț competitiv și necesitatea procesatorilor de a avea acces la materie primă în condiții care să le permită să rămână competitivi.

La floarea-soarelui, reperele comerciale prezentate de directorul Agrocereale indică în Ucraina prețuri cuprinse între 5.800 și 6.800 de lei moldovenești pentru o tonă, cu TVA, echivalentul a aproximativ 320–376 de dolari.

La Bălți, prețul este estimat la aproximativ 8.700 de lei/tonă, echivalentul a circa 481 de dolari, iar la Giurgiulești ajunge la aproximativ 9.400 de lei/tonă sau 519 dolari. În porturile Constanța și Galați, reperul indicat este de aproximativ 9.500 de lei/tonă, respectiv circa 525 de dolari.

Calculele au fost realizate la cursul BNM din 28 octombrie, de 18,1032 lei pentru un dolar.

„Nominal, prețul ucrainean este cu 22–33% sub cel de la Bălți și cu 28–39% sub cel de la Giurgiulești. Diferența stimulează interesul pentru import și poate presa prețul recoltei locale. Avantajul comercial efectiv trebuie însă calculat după transport, taxe, finanțare și ajustări pentru calitate și TVA”, a explicat Iurie Rija.

În același timp, diferența dintre prețul indicativ de la Giurgiulești și cel din porturile românești este de numai aproximativ 100 de lei pentru o tonă, adică circa 6 dolari. Potrivit expertului, pentru agricultor nu contează doar prețul afișat, ci suma care îi rămâne efectiv după deducerea costurilor logistice și a eventualelor rețineri pentru calitate.

Rija atrage atenția că inclusiv variațiile mici de preț pot avea un impact semnificativ asupra veniturilor unei exploatații agricole.

„O scădere ipotetică de 1 leu/kg înseamnă cu 100.000 de lei mai puțin la fiecare 100 de tone vândute. În același timp, procesatorul își stabilește capacitatea de plată în funcție de veniturile din ulei și șrot, costurile industriale și accesul la export”, a precizat acesta.

Directorul Agrocereale consideră că interesele agricultorilor și ale procesatorilor nu trebuie privite separat.

„Agricultorul are nevoie de cumpărători competitivi, iar industria are nevoie de o bază agricolă viabilă. Un echilibru durabil se construiește prin prețuri comparabile în condiții comerciale echivalente, logistică eficientă și reguli previzibile”, a concluzionat Iurie Rija.

Flux de știri
Advertoriale
Vylor: Tehnologia revoluționară pentru grâu va fi lansată în 2027

Vylor: Tehnologia revoluționară pentru grâu va fi lansată în 2027

Vylor, compania de semințe și genetică avansată care s-a desprins din Corteva la 1 octombrie 2026, a confirmat progresele realizate în cadrul platformei sale de tehnologie pentru grâu hibrid prin anunțarea Xpedite™, sistemul utilizat pentru crearea hibridului de grâu, care va fi lansat la sfârșitul…
Producții mai mari și mai stabile la porumb: Ce promite noua genetică Vylor

Producții mai mari și mai stabile la porumb: Ce promite noua genetică Vylor

Vylor inaugurează o nouă eră în cultura porumbului: cel mai avansat caracter genetic din industrie pentru spor de producție și stabilitatea producției, control avansat al dăunătorilor pentru un salt major al producției și profitabilității fermierilor. Compania își consolidează poziția de lider pe piață și estimează…