Comercializarea păsărilor în târgurile de animale din județul Suceava a fost interzisă, după apariția unui focar de gripă aviară în județul vecin, Maramureș. Pe 14 si 15 ianuarie s-a întrunit Centrul Local pentru Combatere a Bolilor cu scopul de a prezenta măsurile de prevenție/intervenție necesare pentru gestionarea în condiții corespunzătoare a prevenirii introducerii și răspândirii virusului influenței aviare (gripa aviară) pe teritoriul județului Suceava.
Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, a dispus activarea și implementarea Planului actualizat de prevenire a introducerii și combatere a influenței aviare și a bolii Newcastle pe teritoriul județului Suceava prezentat de Dănuț Corneanu, directorul executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor în cadrul ședinței Comitetului Local de Combatere a Bolilor, care instituie următoarele măsuri de prevenire a apariției focarelor de influență aviară și de boala Newcastle. Astfel, s-a dispus interzicerea comercializării păsărilor în târgurile de animale; comunicarea efectivă între autoritățile sanitar-veterinare, practicienii veterinari și crescătorii de păsări; respectarea perioadei de carantină profilactică; verificarea respectării regulilor de biosecuritate în exploatațiile comerciale de tip A de păsări din județul Suceava; controlul riguros al mișcărilor de păsări pe teritoriul județului Suceava; continuarea campaniilor de informare/avertizare destinate crescătorilor de păsări din toate sistemele de creștere; limitarea contactului păsărilor de curte cu păsările sălbatice.
Informarea operativă asupra evoluției situației
Centrul de intervenție în teren al Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, coordonat de dr. Viorel Gașpar, este responsabil pentru implementarea Planului de acțiune și are rolul de a raporta imediat și nemijlocit activitățile legate de evoluția și controlul bolii către Comitetul Local de Combatere a Bolilor.
În județ au fost instituite „toate măsurile oportune, menite să asigure cel mai scăzut risc posibil de pătrundere și răspândire a virusului pe teritoriul județului“.
Totodată, Instituția Prefectului din județul Suceava va menține o legătură permanentă cu instituția similară din județul Maramureș, pentru informarea operativă asupra evoluției situației în județul Maramureș – unde a fost diagnosticată prezența virusului – astfel încât să fie asigurată o reacție imediată a autorităților responsabile din județul Suceava, în cazul în care aceasta poate avea consecințe negative asupra efectivelor de păsări din județ.