Autoritățile vor reabilita trei stații centralizate de irigare: din Ștefan Vodă, din Briceni și alta din satul Etulia, spune ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, potrivit căruia, „este o premieră absolută când Guvernul R. Moldova în ultimii 30 de ani reabilitează din banii statului sisteme centralizate de irigare”.

Autoritățile vor reabilita trei stații centralizate de irigare: din Ștefan Vodă, din Briceni și alta din satul Etulia, spune ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, potrivit căruia, „este o premieră absolută când Guvernul R. Moldova în ultimii 30 de ani reabilitează din banii statului sisteme centralizate de irigare”.

„Avem trei stațiuni centralizate de irigare mari – Sud Vest – Etulia-Alexandru Ioan Cuza — mari producărori de nuc, livadă imensă, cea mai mare plantație de viță de vie făcută de trei producători. Sud-Est – Ștefan Vodă – avem trei localități care vor fi unite de o stație tehnologică de irigare – producătorii de cireșe, prună, struguri și legumicultori – au făcut investiții foarte mari acești agricultori și au construit așa –numita rețea secundară de irigare și au nevoie centralizat să ajungă apa până la rețea. Și vorbim de nordul R. Moldova – despre Briceni. Pentru aceste trei proiecte noi am identificat prima sumă și ea este de 20 de milioane de dolari”, a specificat Vladimir Bolea, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi”, de la TVR MOLDOVA.

În context, el s-a referit și la crearea Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare.

„Ministerului Agriculturii i-a luat un an ca să formăm o agenție care să preia tot ce ține de sistemele de irigare. Un agricultor care se asocia și forma o asociație a utilizatorilor de apă ca să intre în posesia, prin contract de comodat, a unui sistem de irigare centralizat cred că trei ani de zile umbla din ușă în ușă, din agenții în agenții și la final tot nu ajungea la un capăt, pentru că o parte la ceva era proprietar Agenția de Mediu, APP, „Apele Moldovei” și nu se rezolva absolut nimic și atunci am luat decizia la nivel de minister să creăm acest ANIF. Am mers în România, am fost la ANIF-ul românesc, am preluat din bunele practici. Noi am format această agenție, acum are loc procesul de transmitere de la „Apele Moldovei” la ANIF a tot ce înseamnă sisteme centralizate de irigare. Noi avem 88 în R. Moldova, dintre ele 24 sunt funcționale, restul sunt ruine complete, dar noi le luăm, le intabulăm și atunci când acolo vor fi organizate asociații utilizatorilor de apă, agricultori care sunt gata să investească, noi ca și stat vom identifica bani”, a precizat ministrul Bolea.

Totodată, oficialul a menționat că și Agenția Franceză de Dezvoltare va investi în proiecte pe segmentul de irigații în R. Moldova, proiecte ce au drept scop dezvoltarea durabilă a sectorului agroindustrial.

„A fost programul Milenium și am reconstruit stații de irigare, toate sunt funcționale și acum noi, Guvernul investim bani în sistemele de reabilitare. Cu banii francezi vom merge pe dimensiunea secundară, pe dimensiunea legumicultori care au acces la apă, dar să vorbim despre extindere. Din banii francezi noi vom subvenționa agricultorii și vom ajuta să-și construiască așa numitele lacuri de acumulare pentru agricultură, viță de vie, agricultori mai mici și, inclusiv, ei fac studiul de fezabilitate pe trei sisteme centralizate mari de irigare”, a spus ministrul Agriculturii.

Amintim că, recent, la Chișinău, a fost lansat Proiectul Investiții pentru Guvernanță, Creștere și Reziliență în Agricultură (AGGRI), care are o valoare de 55 milioane dolari SUA și va fi implementat până în anul 2029. Din cele 55 de milioane 25 de milioane de dolari vor fi direcționate pentru reabilitarea infrastructurii primare și secundare de irigații. În cadrul proiectului se planifică interconectarea Sistemului Centralizat de Irigare (SCI) „Tudora” cu SCI „Caplani” (raionul Ștefan Vodă), pentru a fi repuse în circuitul irigabil circa 3700 ha de terenuri agricole. Va fi acordat suport pentru reabilitarea SCI „Tețcani” și interconectarea acestuia cu SCI „Corjeuți” (Briceni). De asemenea, investiții vor fi efectuate pentru reabilitarea SCI Etulia, care se bazează pe captarea apei din lacul Cahul. Reabilitarea acestui sistem ar aduce în circuitul irigat aproximativ 3500 ha de teren fertil în care domină culturile de câmp și plantațiile pomicole.

Citește și: Care sisteme de irigare vor fi reabilitate în cadrul proiectului AGGRI

Potrivit estimărilor făcute de experții în domeniu, în prezent irigăm un procent infim din suprafața totală a terenurilor agricole, deși râurile Prut și Nistru ar putea asigura irigarea a peste 400 de mii de hectare. Cele mai multe stații de irigare sunt în municipiul Chișinău, urmat de raionul Ştefan Vodă. Amintim că, prin intermediul Programului Compact, finanțat de Guvernul SUA prin Corporația Provocările Mileniului au mai fost instituite zece sisteme de irigare în R. Moldova.

Поток новостей
Внимание: без регистрации в Реестре фермеров субсидии не будут предоставлены

Внимание: без регистрации в Реестре фермеров субсидии не будут предоставлены

В Молдове
Республика Молдова находится в переходном периоде к внедрению новой информационной системы «Реестр фермеров», однако для фермеров, подающих заявки на субсидии, уже существует важное условие: для того чтобы заявки на субсидии могли быть одобрены, фермеры должны быть зарегистрированы в Реестре фермеров.
В 2026 году во Франции снизится урожая столовых яблок на 14%

В 2026 году во Франции снизится урожая столовых яблок на 14%

В Мире
Во Франции производство столовых яблок в 2026 году прогнозируется на уровне около 1,375 млн тонн, что на 14% меньше, чем годом ранее, и на 9% ниже среднего показателя за последние пять лет. Такую оценку приводит Agreste.
Запущен Реестр фермеров: в системе уже насчитывается 20 000 профилей

Запущен Реестр фермеров: в системе уже насчитывается 20 000 профилей

В Молдове
В Республике Молдова функционирует Реестр фермеров на национальном уровне. Информационная система была запущена 28 сентября 2026 года и объединит на единой платформе данные о фермерах и сельскохозяйственных предприятиях. По словам министра сельского хозяйства и пищевой промышленности Евгения Осмокеску, в системе уже предварительно заполнено около 20…
Более 3 тысяч тонн украинского зерна в день в транзите. Какие риски это представляет для молдавских экспортеров

Более 3 тысяч тонн украинского зерна в день в транзите. Какие риски это представляет для молдавских экспортеров

Цены и Тренды
Транзит украинского зерна через Республику Молдову в сентябре заметно активизировался, а ежедневный поток, по имеющимся данным, увеличился с примерно 25 до 40–50 вагонов. Эксперт по агрорынку Юрий Рижа отмечает, что данную проблему следует рассматривать отдельно от вопроса импорта: тот факт, что украинские грузы проходят через…
Партнерские материалы
Terra Moldova Expo 2026: Ознакомьтесь с программой мероприятия на три дня

Terra Moldova Expo 2026: Ознакомьтесь с программой мероприятия на три дня

У фермеров, желающих узнать, какие изменения происходят в сельском хозяйстве, какие формы финансовой поддержки доступны и как отрасль готовится к интеграции в Евросоюз, появится еще больше причин посетить выставку «Terra Moldova Expo 2026». Мероприятие пройдет 25–27 сентября, а в программе предусмотрены дискуссии о финансировании фермерских…
Зона «Урожай» на выставке MOLDAGROTECH & FARMER 2026 в «Молдекспо»

Зона «Урожай» на выставке MOLDAGROTECH & FARMER 2026 в «Молдекспо»

Этой осенью выставочный центр «Молдекспо» превращается в «Территорию урожая» — место, где новейшая сельскохозяйственная техника, дроны, решения для выращивания сельскохозяйственных культур и местные производители собираются вместе в рамках одного из крупнейших мероприятий, посвящённых агропромышленному сектору Республики Молдова.
У вас есть бизнес в сфере сельского хозяйства? Вот почему стоит посетить выставку «Terra Moldova»

У вас есть бизнес в сфере сельского хозяйства? Вот почему стоит посетить выставку «Terra Moldova»

В какую технику стоит инвестировать в первую очередь? Какие технологии могут сократить затраты на ферме? Какие возможности для развития существуют и какие решения уже используют другие фермеры? С 25 по 27 сентября выставка «Terra Moldova» соберет в «Арене Кишинёв» в одном месте сельскохозяйственные компании, производителей,…