Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju și Secretarul de Stat, Dorin Andors, au praticipat la ședința de lucru, convocată de Prim-ministrul Ion Chicu, cu referire la crearea a 16 platforme industriale multifuncționale în raioanele din țară. La ședință s-au întrunit responsabilii din Guvern, ministrul Economiei și Infrastructurii, conducerea MAEIE, a Agenției Proprietăți Publice, administratorul ZEL Bălți, dar și reprezentantul Agenției de Investiții.
Părțile implicate au analizat modul și succesiunea de implementare a fiecărei activități. De asemenea, s-a decis desemnarea unui grup de lucru mixt, constituit din specialiști ai Ministerului Economiei și Infrastructurii, Agenției de Investiții, MAEIE, APP şi alții, care vor avea ca responsabilități setarea planului de acțiuni și monitorizarea implementării acestora.
Prim-ministrul a menționat că Guvernul a alocat 50 milioane de lei pentru crearea platformelor industriale.
„La etapa actuală, avem terenurile identificate. Stabiliți planuri de acțiuni pentru pregătirea tehnică a fiecărei platforme industriale, astfel încât să avansăm în lansarea acestor zone”, a declarat Ion Chicu.
Totodată, șeful Executivului a solicitat urgentarea activităților legate de conectarea zonelor industriale la rețelele de infrastructură și a măsurilor de atragere a investitorilor în aceste regiuni.
În aceeași ordine de idei, a fost accentuată importanța implicării active a Agenției de Investiții, a birourilor comerciale, a Ambasadorilor Republicii Moldova peste hotare, dar și a diplomaților acreditați în țara noastră în scopul promovării oportunităților platformelor industriale.