Articole

Apicultorii încep pregătirea pentru iarnă a albinelor

Odată cu debutul toamnei, apicultorii încep pregătirea pentru iarnă a familiilor de albine. Această toamnă cu temperaturi extrem de generoase în luna octombrie ar putea dezorienta apicultorii, dar şi albinele. În condiţiile unei vremi destul de călduroase, specialiştii susţin că trebuie luate din timp măsuri de protecţie a acestor insecte, iar lucrările de pregătire a stupilor ar fi bine să fie executate imediat ce are loc ultima extragere a mierii din acest an, relatează Mesager.

Nicolae Popov din satul Cârnăţeni, raionul Căuşeni, deţine 30 de familii de albine. Apicultorul a început pregătirea stupilor pentru sezonul rece. Potrivit apicultorului, este foarte important să fie verificate rezervele de hrană pentru toată iarna şi modul în care sunt distribuite aceste rezerve.

Chiar şi pe timp mai rece, albinele neapărat trebuie să aibă apă în preajmă. Totodată, apicultorii trebuie să verifice stupii şi de anumiţi dăunători. Dragostea pentru albini gospodarul o are de mic copil, dar de albinărit se ocupă de doar câţiva ani.

Familia îi este mereu alături şi îl sprijină în toate iniţiativele. Pe lângă albinărit, bărbatul se mai ocupă cu creşterea iepurilor, a nutriilor şi diverselor orătănii.

Источник: Trm.md

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!