Pădurile din ţară sunt secerate ca lanurile de grâu avertizează inspectorii de mediu, ofiţerii SIS şi CNA, care au efectuat razii inopinate luna trecută la cinci întreprinderi silvice. Peste tot au constatat că sub pretextul regenerării fondului silvic, tăietorii au depăşit cu mult cantitatea autorizată a lemnului defrişat.
"Calculul făcut de către inspectorat în urma tuturor verificărilor ne aduc la un volum de aproximativ 600 metri cubi surplus dar o parte din acești metri cubi se încadrează la o limită de eroare. Restul evident că sunt tăieri ilegale sau depășiri. Au fost depășiri și de 300 de procente (de trei ori mai mult)", a spus secretarul de stat din cadrul MADRM, Maxim Popov.
Grupul de lucru constituit la iniţiativa Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului a verificat Întreprinderile Silvice Orhei, Ungheni şi Hânceşti şi Rezervaţiile Naturale Pădurea Domnească şi Codrii Moldovei.
Şeful adjunct al Inspectoratului pentru Protecţia Mediului, Daniel Zugravu, susţine că surplusul de lemn exploatat de întreprinderile vizate valorează în jur de jumătate de milion de lei. Toate probele acumulate au fost expediate Procuraturii Generale iar organele de drept au început investigaţiile. Inginerul silvic şef al Agenţiei "Moldsilva", Nicolae Munteanu nu este de acord cu rezultatele controalelor.
"Calculele nu sunt totalmente și nu corespund cerințelor și normativelor în vigoare. Noi prin instanța de judecată o să facem tot posibilul ca să venim cu afirmații și calcule și demonstrații privind corectitudinea colegilor noștri", a spus inginerul silvic, şef din cadrul Agenţiei "Moldsilva", Nicolae Munteanu.
Despre defrişările ilegale în pădurile din ţară a vorbit anterior şi fostul primar interimar al Capitalei, Ruslan Codreanu. Joi, prin intermediul unei postări pe facebook, el a învinuit Agenţia Moldsilva că ar ascunde veniturile reale obţinute din defrişări.
„Dacă înmulțim 255 de mii metri cub la 850 de lei, nouă ne iesă cifra de 216 milioane de lei. Unde sunt 216 milioane de lei pe an?”, a spus fostul primar interimar al Chișinăului, Ruslan Codreanu.
Fostul edil interimar susține că în 2020 Moldsilva a raportat venituri de doar un milion de lei şi că pădurile din ţară sunt furate printr-o schemă bine pusă la punct. Conducerea Agenţiei respinge acuzaţiile ca nefondate. Potrivit datelor oficiale, în prezent, în Republica Moldova sunt peste 400 de mii de hectare de păduri.