Protejarea pomilor împotriva înghețului este o acțiune necesară în orice livadă, fie una mică, de familie, fie una mai mare, comercială. Cei mai sensibili la gerul aspru sunt pomii tineri, de până în 3-4 ani. Există anumite măsuri care pot fi luate pentru a ajuta pomii să treacă mai ușor de sezonul rece.
Vă prezentăm câteva metode eficiente și ieftine pentru a va proteja pomii fructiferi împotriva înghețului:
1. Mușuroirea
O primă variantă pe care o puteți încerca este mușuroirea, care protejează rădăcinile. Este necesar de făcut un mușuroi de pământ, de circa 30 cm, la baza pomului. În cazul în care pământul înghețat este mai greu de săpat, puteți aduce pământ și din altă parte. O altă metodă asemănătoare este îngroparea bazei pomului în fân sau paie.
Mai mult, trunchiul copacului îl putem înveli în pânză de sac din iută ori chiar hârtie de ziar. Există și plase speciale de protecție la magazinele de specialitate.
Atenție! Nu folosiți folii de plastic, deoarece acestea întrețin condensul. Tulpina umedă va îngheța în zilele cu temperaturi negative.
Câțiva pomicultori aleg de asemenea să văruiască trunchiul, pentru a-l proteja de temperaturile foarte scăzute, cât și împotriva dăunătorilor.
2. Fumigația
O altă metodă eficientă de a proteja pomii de îngheț este și fumigația. În primul rând, fumul este produs prin arderea unor materiale care se aprind ușor. Bineînțeles, este important să vă luați o serie de măsuri de siguranță. Pentru a construi o fumigenă trebuie să avem materiale precum buruieni uscate, bălegar paios, rumeguș etc. Vom realiza niște grămezi pe care le vom așeza în zona din care bate vântul, pentru a permite fumului să ajungă în toată livada. Ca distanță, grămezile se pot pune la circa 10-15 metri.
Ca să construim propriu-zis o fumigenă trebuie să folosim un par pe care să-l batem în pământ, la baza lui punând un altul, orizontal. Vom pune câteva paie uscate, pentru a ne asigura că se aprinde ușor. Apoi, deasupra vom pune materialul ales care arde în timp și produce fum. Aceste fumigene se pot utiliza împotriva brumei, când temperatura în timpul nopții este de circa 1-2 grade Celsius.
3. Protecția împotriva rozătoarelor este importantă
Pe lângă temperaturile negative, este important să protejam pomii fructiferi și de atacurile rozătoarelor. Putem construi un gard de protecție în jurul livezii, pentru animalele mai mari, iar pentru rozătoare putem aplica pe scoarță un amestec de var cu balegă. Mirosul acestei substanțe va ține departe animalele.
4. Zăpadă adunată la rădăcina pomilor
O metodă foarte simplă pe care o puteți utiliza pentru a evita înmugurirea timpurie este să adunați zăpada la rădăcina pomilor fructiferi, într-un strat cât mai gros. Bătătoriți zăpada la baza pomilor. În acest mod, se va menține o temperatură cât mai scăzută la rădăcina plantei, ceea ce va face ca înmugurirea să fie întârziată.
5. Îngrășăminte pe baza de fosfor și potasiu
Pentru a crește rezistența pomilor fructiferi la ger, mai ales a florilor acestora (împotriva brumei) specialiștii recomandă folosirea unor îngrășăminte pe bază de fosfor și potasiu. Acestea au rolul de a întârzia intrarea în vegetație.
6. Alte tratamente importante
În protecția pomilor fructiferi, un rol important îl joacă și tratamentele cu fungicide, care se pot aplica doar în timpul repausului vegetativ, înainte să apară mugurii.Un prim tratament se poate realiza în perioada noiembrie – decembrie. După aplicarea acestuia, la circa 2 săptămâni se poate interveni cu un alt tratament, de aceasta data pe bază de ulei horticol.
O altă serie de tratamente pe baza de ulei horticol, alternativ cu produse cuprice, este bine să se realizeze în general în luna februarie. Pentru a minimiza greșelile care pot apărea la aplicarea acestor tratamente, vă recomandăm să consultați cu atenție instrucțiunile de folosire.
Sfat util! Uleiul horticol are capacitatea să protejeze foarte bine scoarța și mugurii latenți împotriva temperaturilor negative. Aplicați acest ulei horticol în zilele în care nu sunt prognozate ploi.
Sursa: cultivaprofitabil.ro
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!