Asociația Forța Fermierilor anunță că astăzi, 17 august, la orele 15.00, va avea o întâlnire cu ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea. În funcție de rezultatul discuțiilor, organul de administrare a organizației se va convoca într-o ședință.
Potrivit unei declarații emise de Asociație, în urma consultărilor cu agricultorii din teritoriu, în cadrul discuției cu Vladimir Bolea vor fi abordate următoarele subiecte:
- Comportamentul arogant și neglijent al Guvernului față de fermieri pe data de 14 august.
- Introducerea urgentă a moratoriului pentru cel puțin 3 luni la calcularea penalităților, executarea silită a obligațiunilor și demararea proceselor de insolvență în raport cu agricultorii micro, mici și mijlocii.
- Crearea coridoarelor speciale vamale pentru exportul cerealelor și oleaginoaselor autohtone.
- Termenul exact de alocare a celor 200 mln lei, destinate acordării compensațiilor pentru cereale de primă grupă, precum și termenul livrării motorinei din România.
- Situația cu acordarea ajutorului financiar fermierilor din Moldova din fonduri europene conform solicitărilor Guvernului din iunie 2023.
În urma întâlnirii cu ministru asociația va emite vineri dimineață un comunicat de presă.
Totodată, aceasta menționează că după întrevederea cu ministrul Bolea, organul de administrare al organizației se va convoca într-o ședință, la care vor fi examinate diferite variante de acțiuni, în funcția de rezultatul întâlnirii cu ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea.
Amintim că, Asociația Forța Fermierilor a cerut repetat crearea pentru perioada vara-toamna a coridoarelor speciale vamale pentru exportul cerealelor și oleaginoaselor autohtone.
Totodată, membrii au solicitat organizarea unei ședințe comune cu prim-ministrul Republicii Moldova, avertizând că în cazul în care vor fi ignorați, agricultorii vor relua protestele începând cu 14 august.
Citește și: Noi proteste? Revendicările înaintate de agricultori rămân nerezolvate
Totuși, Asociația Forța Fermierilor a anunțat despre reluarea acțiunilor de protest luni, 14 august. Aceasta după ce nu a fost nici o reacția privind întrunirea Asociației cu prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, precum și niciun progres în realizarea revendicărilor.
Te-ar putea interesa și: Forța Fermierilor anunță reluarea protestelor începând cu 14 august
În urma protestelor, agricultorii - membrii Forța Fermierilor au rămas indignați de comportamentul arogant al reprezentanților Legislativului în raport cu producătorii agricoli. Aceștia au avertizat că, dacă solicitările vor fi din nou ignorate vor recurge la alte acțiuni de protest.
Citește mai multe despre: Fermierii supărați pe autorități: Alte proteste, dacă solicitările vor fi din nou ignorate
Reamintim că, protestul fermierilor a început miercuri, 7 iunie. Aceștia și-au scos tractoarele pe drumurile principale din circa 20 de raioane, în semn de revoltă că Guvernul nu le îndeplinește revendicările. Agricultorii se declară dezamăgiți și spun că de fiecare dată aud doar promisiuni. Totodată, organizatorii nu exclud deplasarea posibilă ulterioară a tehnicii agricole în capitală.
Manifestațiile au continuat și joi, 8 iunie, în mai multe locații din țară. Fermierii au anunțat anterior că dacă nu vor fi auziți, vor bloca vămile Leușeni și Sculeni, dar și drumurile naționale Hîncești-Leova, Orhei-Rezina și Bălți-Chișinău.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a venit cu o reacție și a comunicat că rămâne deschis pentru a avea un dialog constructiv cu fermierii, „bazat pe argumente economice și nu pe poziții ostile”. Totodată, Guvernul susține că a propus un șir de măsuri care vor redresa situația economică a agricultorilor.
Ulterior, după două zile de proteste în teritoriu, Consiliul Asociației Forța Fermierilor a decis să întrerupă acțiunile de protest din țară și să se implice activ în negocierile cu prim-ministrul Dorin Recean privind îndeplinirea revendicărilor agricultorilor. În cazul în care aceste întruniri nu vor avea rezultate pozitive, producătorii agricoli amenință cu proteste atât în raioane, cât și în capitală pe 19 iunie.
Totuși, la data de 16 iunie, agricultorii au anunțat că s-a decis reluarea protestelor masive începând cu 19 iunie, cu deplasarea tehnicii agricole spre capitală.
Pe parcursul zilei de 19 iunie, mai multe coloane cu tractoare s-au deplasat spre Chișinău. Totodată, alte 250 de utilaje au ieșit pe traseele naționale, într-un protest menit să atragă atenția asupra situației dificile cu care se confruntă în sectorul agricol.
Ulterior, în cadrul discuțiilor dintre agricultori și ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, Forța Fermierilor a înaintat Guvernului 3 revendicări, care urmau să fie îndeplinite până pe 1 august. Aceștia accentuau că, dacă revendicările nu vor fi realizate în termenul stabilit, imediat după finalizarea secerișului la primă grupă, agricultorii vor relua protestele.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!