Articole

MADRM intensifică cooperarea interinstituțională pentru soluționarea problemelor ce țin de protecția stratului de ozon

Secretarul de Stat, Maxim Popov împreună cu reprezentanții Secției politici de aer și schimbări climatice din cadrul MADRM s-au reunit în cadrul unei ședințe de lucru consultativa cu reprezentanții Serviciului Vamal și ai Unității de Implementare a Proiectelor în domeniul mediului cu scopul de a eficientiza colaborarea interinstituțională pe problemele ce țin de protecția stratului de ozon.

Maxim Popov a comunicat că este imperativă coordonarea activităților MADRM și Serviciului Vamal, în vederea monitorizării introducerii în țară a agenților frigorifici, importul cărora este restricționat de către Protocolul de la Montreal.

 „Îmi exprim speranța că vom intensifica și aprofunda colaborarea între MADRM și Serviciul Vamal în scopul asigurării respectării de către Republica Moldova a prevederilor tratatelor internaționale de mediu în aceea ce privește importul și consumul de substanțe care distrug stratul de ozon. Conform Programului de suprimare eşalonată a hidroclorofluorocarburilor halogenate pentru anii 2016-2040, aprobat prin HG nr.856/2016, țara noastră este obligată să reducă anual importul și consumul de HCFC, conform orarului stabilit de Protocolul de la Montreal, care prevede scoaterea completă din uz a acestor substanțe către anul 2040”, a enunțat oficialul.

Amintim, Republica Moldova este parte a Convenţiei pentru protecţia stratului de ozon (Viena, 22 martie 1985) şi a Protocolului privind substanțele ce distrug stratul de ozon (Montreal, 16 septembrie 1987) în anul 1996 (Hotărârea Parlamentului nr. 966/1996). În calitate de țară-parte la Convenție și Protocol, țara noastră și-a asumat angajamentul de a monitoriza introducerea pe piață a substanțelor care distrug stratul de ozon și de a raporta Secretariatului despre importul și consumul anual al acestora.

Totodată, Republica Moldova s-a angajat să respecte și să pună în aplicare aceste instrumente internaționale, iar pentru respectarea și îndeplinirea prevederilor asumate, a fost elaborată Legea nr. 852/2002 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la regimul comercial şi reglementarea utilizării hidrocarburilor halogenate care distrug stratul de ozon și Programul de suprimare eşalonată a hidroclorofluorocarburilor halogenate pentru anii 2016-2040, aprobat prin HG nr.856/2016. Actele normative menționate reglementează introducerea pe piață a hidroclorofluorocarburilor (HCFC) – substanțe care distrug stratul de ozon.

Источник: madrm.gov.md

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!