Articole

Metoda leneșă de cultivare a roșiilor în grădină

Metoda leneșă de cultivare a roșiilor este apreciată ca fiind una care reduce considerabil timpul pe care trebuie să îl alocați îngrijirii tomatelor. Etapele unde se face economie de timp sunt legarea, care nu mai este problematică, și fertilizarea, care este pregătită temeinic înainte de plantarea răsadurilor.

Metoda leneșă de cultivare a roșiilor. Pregătirea gropilor

Cea mai importantă etapă în cultivarea leneșă a romatelor este pregătirea locului în care vor crește plantele. Gropile se sapă de toamna, preferabil, dar se pot face și primăvara. Fiecare groapă trebuie să aibă o adâncime de circa 30 cm și o lățime de 45-50 cm, cu o distanță de 1,2 metri între ele.

Fundul gropii se afânează bine ca viitoarele plante să aibă acces în sol să își formeze rădăcinile, iar în mijlocul gropii se înfige un arac de 2-3 metri înalțime, destul de solid să susțină viitoarele plante. În jurul țărușului, în groapă se adaugă o găleată gunoiul de grajd peste care se vine cu o găleată de orice pământ fertil, preferabil de pădure, apoi cu o găleată de nisip. La final, gropile sunt umplute cu pământul scos mai devreme, în care se adaugă 1/3 pahar (250 ml) de îngrășământ cu azot-fosfor-potasiu și 1 borcan (500 ml) de cenușă. Toate aceste substraturi se amestecă foarte bine, iar din surplusul de pământ se face în jurul gropii o bordură de 6-8 cm înălțime.

Metoda leneșă de cultivare a roșiilor. Plantarea răsadurilor

În fiecare astfel de groapă se pot planta până la 5 răsaduri de roșii. Acestea trebuie să fie din același soi sau hibrid.

Plantarea răsadurilor de roșii se face primăvara, când nu mai este risc de îngheț.

Metoda leneșă de cultivare a roșiilor. Mulcirea

După ce ați plantat toate răsadurile, mulciți pământul din gropi, până la marginea bordurii, cu orice aveți la îndemână: rumeguș, frunze, paie, ziare rupte bucăți și mototolite.

Dacă nu faceți acest lucru, va fi nevoie să udați plantele de două ori mai des, iar după fiecare irigare sau ploaie, să afânați stratul superior al solului. Mulciul permite menținerea umidității și protejează rădăcinile plantelor de supraîncălzire.

Metoda leneșă de cultivare a roșiilor. Îngrijirea plantelor

Îngrijirea plantelor cultivate după metoda ”leneșă” se reduce la legarea tulpinilor de țăruș cu o singură panglică sau sfoară. Lăstarii secundari nu se taie. Roșiile care cresc, de asemenea nu mai necesită să fie legate separat, deoarece ele singure se localizează comod pe frunzele și tulpinele îngroșate.

Nici fertilizarea roșiilor nu este necesară, deoarece toate îngrășămintele (gunoiul de grajd, azotul-fosforul-potasiul și cenușa) au fost adăugate în momentul pregătirii gropilor.

Doar în cazul unui număr foarte mare de legume, puteți turna în fiecare groapă, o dată la 2 săptămâni, câte 1-2l de soluție de gunoi de pasăre (găinaț), diluat cu apă (1:50) sau de gunoi de grajd (1:25).

Metoda leneșă de cultivare a roșiilor. Stropirea tomatelor

Roșiile cultivate în buchet trebuie stropite de 3 ori:

  • Înainte de plantare – cu soluție 1% de zeamă bordeleză sau fungicid.
  • Apoi la 15-20 de zile și la 35-40 de zile după plantare – cu fungicid.

Roșiile plantate astfel dau o mulțime de rădăcini suplimentare pe tulpina îngropată, încep să crească, cresc și se dezvoltă rapid.

Din fiecare groapă, cu îngrijire minimă, puteți strânge câte 25-40 kg de roșii.

Источник: Agrointel.ro

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!