Municipiile Cahul şi Constanţa (România) vor dezvolta relaţii de colaborare, ce urmează a fi stabilite într-un Acord de înfrăţire. Posibilitatea semnării documentului a fost examinată de edilul cahulean, Nicolae Dandiş, în cadrul unei recente vizite la Constanţa.
Potrivit Primăriei Cahul, Nicolae Dandiş a avut o întâlnire cu edilul Constanţei, Vergil Chiţac, “în vederea stabilirii unor relații de colaborare multilaterale între cele două municipii”.
“Am apreciat deschiderea și dorința de a semna un Acord de înfrățire, după aprobarea acestuia în cele două consilii locale. Realizarea unor acțiuni comune, de ordin cultural, sportiv și social, este doar unul din domeniile asupra cărora s-a convenit să revenim cu detalii în procesul lucrului. Mai ales, că pentru 2021-2022, municipiul Constanța a fost desemnat Capitala Tineretului din România”, a spus Dandiş.
În primăvara acestui an, municipiul Cahul s-a înfrăţit şi cu oraşul Iaşi (România), după ce, pe 27 martie, la Primăria ieșeană, edilii celor două localități au semnat un acord în acest sens.
Municipiul Cahul are semnate mai multe acorduri de colaborare cu orașe din Bulgaria, Franța, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Ucraina, însă cele mai multe localități care au relații speciale cu orașul denumit „capitala de sud” a Republicii Moldova sunt din România.
⚡Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!