Prețul porumbului continuă să scadă pe fondul presiunii venite dinspre Ucraina. Traderii vorbesc de scăderi de preț ce pornesc de la poarta fermei și se termină la procesatorii finali. Cel mai mare impact îl au contractele de export pe care le încheie ucrainenii și care sunt la prețuri scăzute.
Prețurile la porumb în Ucraina continuă să scadă, începând de la fermieri și terminând cu procesatorii finali, susțin analiștii ucraineni de la Spike Brokers, scrie presa de peste Prut.
Prețurile din porturi au scăzut la un interval de 148 USD/t până la 152 USD /t, în funcție de termenii de livrare. Mulți cumpărători rămân precauți atunci când cumpără, deoarece au încă stocuri nevândute, care au fost achiziționate la prețuri mai mari, au spus analiștii.
Procesatorii au stocuri, prețurile rămân scăzute la porumb
Prețurile CIF Spania pentru livrare în martie-aprilie au fost de aproximativ 212-214 USD /t. Pe piața italiană, cu livrare în aprilie-iunie, prețurile au scăzut la nivelul de 195 EUR /t până la 200 EUR /t. Procesatorii de pe piața europeană au stocuri pentru a acoperi nevoile până în aprilie.
Ultimele indicații ale cumpărătorilor:
DAP Ucraina (Odesa) ~ 148-152 de dolari/t;
FCA Ucraina (frontieră) ~ 140-143 euro/t;
DAP Italia (luni) ~ 195-200 euro/t;
DAP Germania (luni) ~ 188-190 euro/t;
CIF Italia (port) ~ 211-212 dolari/t;
CIF Spania (port) ~ 212-214 dolari/t;
CIF Israel (port) ~ 214-215 dolari/t.
Pe piața românească, prețul porumbului FOB Constanța se menține în jurul a 175-177 de euro pe tonă, în timp ce pe site-urile de anunțuri, porumbul se vinde la prețuri ce pornesc de la 0,65-0,70 de lei pe kilogram.
Recomandăm și: Evoluția prețurilor la cereale la nivel internațional și în R. Moldova