Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, a declarat în cadrul întâlnirii cu agricultorii că vor fi luate măsuri pentru a schimba situația din sector. Oficialul a promis că autoritățile vor întreprinde câțiva pași pentru a le oferi sprijin, însă nu a acceptat cele cinci revendicări înaintate de reprezentanții Asociației Forța Fermierilor. În schimb, Vladimir Bolea a menționat că va analiza posibilitatea instaurării unui moratoriu pe dobânzile pe care le percep instituțiile bancare creditoare.
Astfel, din cele 700 de milioane de lei pe care le cereau fermierii pentru acoperirea pierderilor suportate, Vladimir Bolea susține că au fost identificate doar 200 de milioane de lei.
„Banii vor fi repartizați conform unui regulament. Motorină - 4.000 de tone, care vor fi oferite, iarăși, în baza unui regulament care va avea la bază actele de secetă din 2022. Cred că acolo trebuie să fie micșorate suprafețele care erau mult prea mari. O să discutăm cu premierul despre moratoriu. Vom face o ședință cu exportatorii cu care lucrați voi ca să vedem care sunt problemele lor”, a spus Bolea, potrivit AGORA.
Amintim că, la data de 22 iunie, agricultorii care protestează în centrul capitalei au fost chemați că la ora 18:00 la o ședință în format larg la Guvern pentru a fi comunicate ce decizii vor fi luate după discuțiile cu autoritățile. Ulterior, fermierii au declarat că autoritățile trag de timp. Într-o decizie luată în urma Consiliului, Forța Fermierilor a stabilit data de 27 iunie, marți, drept termen limită până la care așteaptă un răspuns final din partea prim-ministrului.
Totodată, pe parcursul zilei de joi, 22 iunie, agricultorii au avut o întrevedere și cu șeful Legislativului, Igor Grosu. Acesta a ieșit să discute și i-a invitat pe câțiva reprezentanți în Parlament.
Ulterior, fermierii au fost invitați și la o ședință cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și Banca Națională a Moldovei. Astfel, au fost analizate mai multe opțiuni, printre care: amânarea plăților la creditele acordate producătorilor agricoli, stabilirea unor programe flexibile de rambursare a creditelor, anularea temporară a aplicării penalităților la creditele acordate agricultorilor ș.a.
Amintim că, pe parcursul zilei de 21 iunie, fermierii au așteptat să aibă o întrevedere cu președintele Parlamentului, Igor Grosu. Vizita nu a mai avut loc din cauza unei agende încărcate. Totuși, reprezentanții Asociației au purtat cu discuții cu premierul Dorin Recean și ministrul agriculturii Vladimir Bolea.
La 20 iunie, fermierii au parcat tehnica agricolă în fața Guvernului și se angajează să rămână în capitală până când autoritățile vor satisface revendicările cerute. În cadrul unei conferințe de presă, organizatorii au transmis un ultimatum autorităților, cerând ca până miercuri, 21 iunie, la ora 12:00, să fie programate întâlniri cu reprezentanții de vârf ai conducerii țării.
Ulterior, prim-ministrul Dorin Recean a vorbit cu agricultorii din Piața Marii Adunări Naționale. Potrivit oficialului, ceea ce cere Asociația Forța Fermierilor de la Guvern ar costa bugetul țării 700 de milioane de lei și Guvernul „nu are asemenea resurse acum”.
„Guvernul înțelege dificultățile din sectorul agricol și caută soluții, inclusiv la partenerii europeni, pentru a fi alături de agricultori. Am discutat în PMAN cu Asociația „Forța Fermierilor”. Ceea ce cere asociația acum de la Guvern costă bugetul țării 700 de milioane de lei și Guvernul nu are asemenea resurse acum. În același timp, Guvernul ajută agricultorii cu măsuri concrete, inclusiv ținând cont de solicitările acestora:
- am aprobat modificările la Legea TVA, așa încât agricultorii să poată recupera încă peste 330 de milioane din TVA;
- solicităm ajutor financiar de la Uniunea Europeană; chiar în aceste zile vicepremierul, ministrul agriculturii Bolea se află la Bruxelles în acest sens;
- am oferit agricultorilor peste 1.6 miliard de lei subvenții, este ceea ce putem aloca în această perioadă complicată pentru întreaga țară;
- toate aceste subvenții vor fi plătite agricultorilor accelerat, până la sfârșitul lunii iulie;
- analizăm foarte atent tranzitul și importul de cereale, la fiecare 2 zile facem verificări la graniță, la locurile de stocare;
- am acordat 100 de milioane suplimentar domeniului agricol și vom continua să căutăm resurse financiare.
Am încredere că vom trece împreună prin această perioadă grea pentru sectorul agricol și pentru toată Moldova. Noi înțelegem problemele și le rezolvăm treptat”, a transmis Recean.
Amintim că, pe parcursul zilei de 19 iunie, mai multe coloane cu tractoare s-au deplasat spre Chișinău. Totodată, alte 250 de utilaje au ieșit pe traseele naționale, într-un protest menit să atragă atenția asupra situației dificile cu care se confruntă în sectorul agricol.
Protestul fermierilor a început miercuri, 7 iunie. Aceștia și-au scos tractoarele pe drumurile principale din circa 20 de raioane, în semn de revoltă că Guvernul nu le îndeplinește revendicările. Agricultorii se declară dezamăgiți și spun că de fiecare dată aud doar promisiuni. Totodată, organizatorii nu exclud deplasarea posibilă ulterioară a tehnicii agricole în capitală.
Manifestațiile au continuat și joi, 8 iunie, în mai multe locații din țară. Fermierii au anunțat anterior că dacă nu vor fi auziți, vor bloca vămile Leușeni și Sculeni, dar și drumurile naționale Hîncești-Leova, Orhei-Rezina și Bălți-Chișinău.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a venit cu o reacție și a comunicat că rămâne deschis pentru a avea un dialog constructiv cu fermierii, „bazat pe argumente economice și nu pe poziții ostile”. Totodată, Guvernul susține că a propus un șir de măsuri care vor redresa situația economică a agricultorilor.
Ulterior, după două zile de proteste în teritoriu, Consiliul Asociației Forța Fermierilor a decis să întrerupă acțiunile de protest din țară și să se implice activ în negocierile cu prim-ministrul Dorin Recean privind îndeplinirea revendicărilor agricultorilor. În cazul în care aceste întruniri nu vor avea rezultate pozitive, producătorii agricoli amenință cu proteste atât în raioane, cât și în capitală pe 19 iunie.
Totuși, la data de 16 iunie, agricultorii au anunțat că s-a decis reluarea protestelor masive începând cu 19 iunie, cu deplasarea tehnicii agricole spre capitală.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!