Articole

Spînu: Cererea Premier Energy de a scumpi energia, nejustificată

Vicepremierul Andrei Spînu susține că modul în care Premier Energy a solicitat majorarea de aproape două ori a tarifelor la energia electrică ar fi unul nejustificat.

"Este adevărat că se acumulează devieri negative, pentru că prețul de producerea a energiei electrice de către Termoelectrica și CET-Nord a crescut... În același timp trebuie să spunem că până în luna decembrie 2021 Premier Energy a avut devieri pozitive", a declarat ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV Chișinău.

În opinia lui Spînu ajustarea tarifelor la energie ar fi mai bine de efectuat în luna aprilie, când se va cunoaște și prețul de achiziție a energiei electrice de la Centrala de la Cuciurgan.

"Noi trebuie să ne gândim nu doar la sănătatea strictă a unei companii, dar să ne gândim un pic și la nivel general", a afirmat ministrul.

Pe de altă parte expertul Victor Parlicov, fost director general al ANRE a sugerat că o amânare a ajustării tarifelor la energia electrică, ar putea crea probleme de plată în lanţ.

Adică dacă Premier Energy nu va putea plăti la timp curentul electric produs de Termoelectrica şi CET-Nord, acestea la rândul lor nu vor fi în stare să achite gazul livrat de Moldovagaz, care se va confrunta cu problema plăţii la timp a metanului livrat de Gazprom.

Premier Energy: O astfel de abordare nu întărește lichiditatea sectorului energetic

În acelaşi timp Premier Energy explică într-o notă că solicitarea de ajustare a prețurilor reglementate de furnizare a energiei electrice pentru anul 2022, "se datorează în cea mai mare parte creșterii prețului la gaze la nivel mondial, care a afectat întregul lanț de aprovizionare cu resurse energetice, inclusiv cu energie electrică atât la nivel național, cât și pe piața regională".

"Aceasta s-a reflectat în creșterea prețului la energia asigurată de furnizorul central Energocom, care în perioada rece a anului acoperă 35 - 40% din cererea de energie electrică în Republica Moldova. Scopul companiei noastre este să asigure sustenabilitatea economică a sectorului electroenergetic al Republicii Moldova", susţine furnizorul.

Amintim că prețurile în vigoare de furnizare a energiei electrice pentru Termoelectrica şi Energocom au fost actualizate de către ANRE în regim de urgență în data de 20 noiembrie 2021, cu aplicare retroactivă de la 1 noiembrie, în conformitate cu pct.1 din Dispoziția nr.5 din 19.11.2021 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova.

"Dar la acel moment nu s-a luat în considerare actualizarea prețurilor şi pentru Premier Energy SRL. Or ajustarea prețurilor întregului lanț de aprovizionare cu energie, dar nu și a ultimei verigi, care este cea care facturează și încasează plățile de la consumatorul final, evident, nu oferă o soluție integrală, întrucât o astfel de abordare nu întărește nicidecum lichiditatea sectorului energetic.Impactul ajustării prețurilor la energia electrică pentru Furnizorul central Energocom asupra Premier Energy constituie în medie 100 de milioane de lei pe lună, o creștere acumulată de 500 de milioane de lei până la 1 aprilie 2022. Este de la sine înțeles că o companie, care a avut un profit net de 31 de milioane de lei în anul 2020 cu greu poate acoperi sau obține finanțare suficientă pentru a face față la această criză economică de amploare", afirmă compania.

Prevederi surprinzătoare din legislaţie

Potrivit Premier Energy, până la sfârșitul lunii noiembrie 2021, compania dispunea de resurse provenite din devieri tarifare pozitive, care urmau să fie restituite consumatorilor finali în conformitate cu prevederile reglementărilor în vigoare, fapt ce i-a permis să plătească achizițiile de energie electrică din luna noiembrie 2021.

Dar deja în luna decembrie, soldul devierilor tarifare este unul negativ, altfel spus, deja consumatorii finali acumulează devieri tarifare (datorii) faţă de Premier Energy, acestea depășind lunar 100 de milioane de lei şi fiind, în principal, o consecință a ajustării prețului de producere a energiei.

Conform legislației, autoritatea de reglementare are la dispoziție aproximativ șase luni pentru a răspunde solicitării Premier Energy de ajustare a prețurilor de furnizare reglementate.

În opinia companiei această perioadă ce a fost inclusă "în mod surprinzător în lectura a doua a Legii 107 privind energia electrică, fără consultarea corespunzătoare a sectorului energetic și nici a Secretariatului Comunității Energetice".

"Calculele costurilor de furnizare pentru anul 2022 indică spre formarea unor devieri ce depășesc pragul de 5%, care implică ajustarea extraordinară a prețurilor de furnizare a energiei electrice în conformitate cu reglementările în domeniu. De aceea, facem apel la profesionalismul și independența autorității de reglementare de a adopta într-un termen restrâns o decizie responsabilă, care ar asigura suficiența financiară a sectorului electroenergetic și pentru a evita acumularea datoriilor derivate din consumul de gaze necesare pentru producerea energiei electrice. Cu fiecare zi ce trece fără a actualiza prețurile la energia electrică, situația lipsei de lichidități financiare se înrăutățește, riscurile sectorului energetic cresc și consumatorul, în final, va trebui să achite un preţ şi mai mare", susţine Premier Energy.

Premier Energy aşteaptă garanţii de la ANRE

Compania își exprimă disponibilitatea de a fi parte a unei soluții viabile, deoarece consideră că amploarea deficitului fluxului financiar așteptat necesită un efort comun din partea tuturor părților interesate și adoptarea unui șir de măsuri complementare.

Printre acestea sunt obținerea de finanțare pentru Premier Energy, colaborarea din partea Furnizorul central Energocom în ceea ce privește flexibilitatea condițiilor de plată, ajustarea prețurilor de furnizare, precum și implicarea autorităților centrale prin aprobarea de compensații la energia electrică pentru consumatori, la fel cum a fost stabilit în domeniul gazelor naturale și energiei termice.

Totodată Premier Energy susţine că menține un dialog continuu cu ANRE pentru a găsi soluții alternative viabile și anume de ajustare treptată a prețului de furnizare în două etape (februarie și aprilie).

Dar pentru obținerea sprijinului instituțiilor financiare şi investitorilor pentru a primi acoperirea financiară a deficitului acumulat din luna decembrie 2021 până în aprilie 2022, compania afirmă că "condiția cheie o constituie asigurarea certitudinii și a predictibilității în ceea ce privește recunoașterea costurilor aferente energiei în prețul de furnizare şi perioada de recuperare a eventualelor devieri tarifare acumulate".

"Acest lucru presupune asumarea unui angajament de către ANRE care să garanteze ajustarea prețurilor de furnizare în lunile februarie și aprilie 2022, astfel încât să acopere costurile aferente energiei și să asigure rambursarea devierilor tarifare într-un interval de timp restrâns", potrivit precizărilor Premier Energy. 

Menţionăm că Premier Energy este cel mai mare furnizor de energie electrică  şi asigură cu energie circa 70% din populaţia din Republica Moldova (peste 920 de mii de locuri de consum în centrul și sudul țării).

Sursa: mold-street.com

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!