Uleiul de palmier a devenit parte din viața noastră de zi cu zi, dar un studiu recent servește drept reamintire a faptului că prin cultivarea intensivă mediul are de suferit.
Indonezia și Malaezia împreună reprezintă aproape 85% din producția globală de ulei de palmier. Acest ulei este utilizat în mod obișnuit în alimentele prelucrate, în produsele cosmetice și în biocombustibili, iar costurile sociale și de mediu sunt ridicate. În fiecare an, mii de hectare de pădure tropicală dispar pentru a răspunde creșterii cererii de petrol pe plan mondial. În 2012, Indonezia a înregistrat cea mai mare rată de defrișare din lume, potrivit unui studiu publicat în 2014 în Nature Climate Change.
Transformarea terenurilor din pădurile tropicale în plantații de ulei palmier duce la cele mai importante emisii de carbon: un hectar de teren transformat echivalează cu o pierdere de 174 de tone de carbon, iar cea mai mare parte a acestui carbon va ajunge în aer ca CO2.
Această estimare a pierderilor este mai mare decât cifra publicată de Comisia Interguvernamentală pentru Schimbări Climatice (IPCC) pentru a cuantifica cantitatea de gaze cu efect de seră produsă de cultivarea palmelor de ulei; este de asemenea mai mare decât cifra utilizată de organismele de certificare a uleiului de palmier sustenabilă.
După recoltare, cantitatea de biomasă care se întoarce în sol pentru a alimenta organismele vii în sol poate fi cu 90% mai mică decât în cazul unei păduri tropicale. Acest lucru se datorează faptului că aproape niciun „așternut” natural – frunze moarte și lemn – nu se întorc în pământ, deoarece solul de pe plantațiile de palmier este în permanență curățat și tratat cu pesticide pentru a ușura munca agricultorilor. Ca urmare, sunt necesare cantități mari de îngrășăminte pentru a compensa pierderea fertilității în sol și scăderea activității sale biologice.
Studiul oferă, de asemenea, câteva sfaturi practice privind reducerea impactului pe termen scurt asupra mediului, atât al copacilor din cauciuc, cât și al monoculturilor de ulei de palmier. Defrișarea ar trebui să se facă numai dacă lemnul care a fost tăiat poate fi folosit apoi – cum ar fi în scopuri de construcții – fără a fi ars. În plus, un strat de vegetație mai abundent ar trebui lăsat pe pământ ca îngrășământ natural. În cele din urmă, deșeurile de la fabricile de ulei de palmier trebuie returnate în sol ca o altă formă de îngrășământ.
