În vederea asigurării implementării Hotărârii Guvernului nr. 1249/2018 cu privire la organizarea și funcționarea Instituției publice „Unitatea de implementare a proiectelor în domeniul mediului”, dar și în scopul consolidării capacităților instituționale ale echipei Unității, Secretarul de Stat al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), Maxim Popov, a convocat o ședință pentru a discuta despre organizarea și funcționarea instituției.
În cadrul ședinței au fost raportate acțiunile întreprinse, până în prezent, de echipa Unității și a oficiilor MADRM în scopul fuziunii instituțiilor, impedimentele întâmpinate în proces, fiind menționată necesitatea finalizării acțiunii până la sfârșitul lunii iunie 2020.
Concomitent s-a discutat despre importanța coordonării acțiunilor în cadrul proceselor demarate cu donatorii/finanțatorii și partenerii MADRM, pentru a asigura continuitatea proiectelor implementate sau în derulare.
Menționăm, Unitatea de implementare a proiectelor în domeniul mediului a fost creată în scopul acordării de suport MADRM și structurilor organizaționale din sfera de competențe ale ministerului, în vederea implementării eficiente a proiectelor interne și externe, de asistență financiară și tehnică, în domeniul protecției mediului și folosirii resurselor, în conformitate cu cerințele convențiilor internaționale la care Republica Moldova este parte și alinierea la standardele internaționale în domeniul protecției mediului.