Reprezentanții întreprinderii „Floarea Soarelui”, parte a grupului de companii Trans-Oil, au venit cu precizări referitoare la activitatea de producție a fabricii.
Într-un comunicat de presă, administrația a precizat că nu este vorba despre închiderea definitivă, ci despre o sistare temporară a activității de producție. Decizie a fost luată pentru a permite completarea rezervelor de materie primă și pentru a efectua lucrările de întreținere tehnică necesare.
Compania asigură publicul că, în ciuda acestei întreruperi temporare, piața internă va continua să beneficieze de ulei de floarea-soarelui de înaltă calitate în cantitățile necesare.
Amintim că, importul de cereale în Republica Moldova va fi supus licențierii și în următoarele trei luni.
Asociația Forța Fermierilor a cerut autorităților să introducă începând cu 27 martie un mecanism constant privind restricționarea importului de grâu, porumb, floarea soarelui și rapiță după modelul României. Într-un comunicat de presă, membrii asociației punctează că termenul sistemului de licențiere a importurilor urmează să expire în această săptămână.
„În cazul în care Moldova rămâne o singură «insulă», care ar permite intrare liberă a cerealelor și oleaginoaselor din Ucraina, România, cu mare probabilitate, în vederea evitării riscului de reexporturi, va aplica sistemul de licențiere a importurilor alături de Ucraina și pentru exportatorii din Moldova. Prin urmare riscăm să pierdem cea mai importantă piața de desfacere pentru cerealele și oleaginoasele noastre”.
Totodată, Forța Fermierilor solicită Ministerului Agriculturii să examineze rapid stocuri de cereale și oleaginoase în țara.
De cealaltă parte, directoarea întreprinderii Floarea Soarelui, Stela Ostrovețchi, a declarat că firma pe care o conduce și-a oprit activitatea din lipsa materiei prime.
„În cazul prelungirii pentru încă 3 luni a măsurii de licențiere a importurilor pentru semințe de floarea-soarelui, ramura va suferi un colaps ireversibil, or pe lângă pierderea specialiștilor și stoparea încasărilor în buget din taxe și impozite achitate, vor fi afectate inevitabil relațiile cu partenerii externi – mari cumpărători ai uleiului de floarea-soarelui, iar locul exportatorilor din Republica Moldova va fi ocupat imediat de concurenții din alte țări, în timp ce poziția și reputația producătorilor autohtoni va fi ireversibil afectată”, a menționat directoarea întreprinderii.
Citește și: Bolea dă asigurări: Nu există deficit de semințe de floarea soarelui