Cele mai noi tehnologii digitale din domeniul agricol, disponibile pentru a fi studiate, testate și aplicate, au fost prezentate la Agrotek Arena, în cadrul Târgului Inovațiilor. Agricultorii au aflat despre stații meteo, drone agricole, sisteme de irigare, dar și despre senzorii care transmit date exacte despre starea culturilor. Totodată, aceștia au avut oportunitatea de a interacționa cu profesioniștii din domeniu și de a afla despre reziliența în agricultură prin tehnologii, abordând avantajele și provocările acestora.

În cadrul evenimentului a fost prezentat sistemul de autoghidare, care promite fermierilor să optimizeze timpul și calitatea lucrărilor agricole.

„Sistemul ajută agricultorii să își execute lucrările într-un timp mai restrâns. Totodată, le permit să lucreze atât ziua, cât și noaptea, iar calitatea lucrărilor va fi mult mai bună decât fără acest sistem de autoghidare”, precizează reprezentantul unei companiei de tehnologii agricole, Sergiu Ciupac. 

Stațiile meteo și capcanele electronice au captat și ele atenția agricultorilor. Acestea oferă soluții eficiente pentru monitorizarea condițiilor meteorologice și combaterea dăunătorilor într-un mod sustenabil.

„Stația meteo permite micșorarea cheltuielilor. Aceasta monitorizează temperatura, precipitațiile, umiditatea în sol, astfel își formează un program de prognozare a vremii. Astfel, agricultorii pot monitoriza mai ușor cultura pe care o dezvoltă. Totodată, avem și capcana electronică, care depistează toți dăunătorii”, a menționat reprezentantul unei companii de stații meteo, Ivan Toma.

Despre utilitatea dronelor în agricultură ne-a relatat administratorul unei companii de tehnologii agricole, Vitalie Secară. Acesta a prezentat atât drone de pulverizare, cât și specializate în colectarea de informații.

„Acest eveniment este foarte eficient, deoarece persoanele pot vedea într-un singur loc tot ce este modern și avansat în domeniul agriculturii. Noi prezentăm dronele de pulverizare de tip T10 cu o capacitate de 10 litri și o productivitate de aproximativ 5 hectare pe oră, care sunt potrivite pentru fermierii mici, dar și dronele de tip T30 pentru fermierii mai mari, cu o capacitate de 30 litri și o productivitate de 10 hectare pe oră. Menționez că, rezervorul de lichid poate fi schimbat cu un rezervor care să distribuie semințe sau îngrășăminte. În plus, prezentăm și dronele care colectează informații, ce sunt procesate, ulterior, într-un program special pe calculator. Astfel, agricultorul poate obține o hartă a terenurilor agricole cu detalii precise, care îi arată exact poziția plantei și putem vedea care se dezvoltă bine și care nu”, susține Vitalie Secară. 

La Târgul Inovațiilor a fost prezent ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), Vladimir Bolea. Acesta a subliniat că susține inovația și progresul în agricultură.

„Este extraordinar ca într-un singur loc, agriculturii din Republica Moldova să poată veni și să obțină toate informațiile. Agricultorii sunt susținuți de Ministerul Agriculturii prin programe de subvenționare. De exemplu, dronele sunt subvenționate cu 200 de mii de lei, deci, dăm 50%. Vom continua să sprijinim și să promovăm studiile și cercetarea științifică, fiindcă studenții de azi sunt experții, cercetătorii și specialiști de mâine care vor transforma cunoștințele teoretice în soluții practice”, a declarat ministrul Vladimir Bolea. 

Despre importanța unor astfel de evenimente pentru agricultori a specificat directorul executiv al Agenției pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii, Maxim Popov. Potrivit lui, tehnologiile moderne pot crește profitabilitatea fermelor prin furnizarea de date exacte și reducerea costurilor.

„Aceste evenimente sunt foarte importante, deoarece promovăm inovația și tehnologia disponibilă, educăm fermierii și studenții care își fac studiile la Facultatea de Agronomie, ca în final să avem niște ferme profitabile, manageri bine pregătiți. Tehnologiile moderne permit acest lucru prin furnizare de date exacte, în timp util, prin reducerea costurilor, respectiv crește profitabilitatea fermei”, afirmă Maxim Popov.

Pentru a crea un sistem agricol mai durabil este necesar de îmbinat cunoștințelor tradiționale cu cele de ultimă generație. De această părere este directoarea Proiectului Tehnologiile Viitorului, Doina Nistor.

„Tehnologia este pasul intermediar dintre agricultură și știință, pentru că digitalizarea ne ajută să avem o agricultură performantă, dar știința ne ajută să avem o agricultură a viitorului. Este important să înțelegem că agricultura de astăzi și de mâine nu mai este cea de ieri. Totuși, trebuie să îmbinăm cunoștințele tradiționale cu cele de ultimă generație, pentru a crea un sistem agricol mai durabil, productiv și rezistent”, a menționat Doina Nistor.

Precizăm că, participanții la Târgul Inovațiilor au avut oportunitatea de a vizita câmpul și serele Agrotek Arena, primul centru de inovație în domeniul tehnologiilor din agricultură. Principalii săi beneficiari fiind studenții, profesorii, agricultorii și companiile de tehnologii digitale.

Târgului Inovațiilor pentru Agricultura Viitorului în Moldova a fost organizat de UTM și Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii (ADMA), sub egida Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, cu suportul Proiectului Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie.

Поток новостей
Rabobank: консолидация меняет мировой молочный рынок

Rabobank: консолидация меняет мировой молочный рынок

В Мире
Rabobank опубликовал обновленный рейтинг крупнейших молочных компаний мира Global Dairy Top 20. Совокупный оборот участников списка в 2025 году вырос на 5,4% и достиг $267 млрд. Главной тенденцией отрасли остается консолидация: крупные слияния и поглощения продолжают менять расстановку сил на мировом рынке.
Урожайность подсолнечника: гибриды Corteva достигли 5,75 т/га на поле компании «Фрукт-Агропрут»

Урожайность подсолнечника: гибриды Corteva достигли 5,75 т/га на поле компании «Фрукт-Агропрут»

Партнерские материалы
После выдающихся результатов, достигнутых в прошлом году при выращивании кукурузы, демонстрационные участки Corteva Agriscience на предприятии Fruct-Agroprut SRL преподнесли новый сюрприз, на этот раз в отношении подсолнечника. На демонстрационном участке с пятью гибридами урожайность достигла 5,755 тонн/га, причем два из испытуемых гибридов превысили отметку в…
USDA использует ИИ для прогнозирования урожая из-за критики фермеров

USDA использует ИИ для прогнозирования урожая из-за критики фермеров

В Мире
Министерство сельского хозяйства США (USDA) запускает пилотный проект с более широким использованием технологий для повышения точности оценок посевных площадей и урожайности сельскохозяйственных культур, заявила министерша сельского хозяйства США Брук Роллинз.
USDA: Впервые за 20 сезонов Украина потеряла лидерство в экспорте масла

USDA: Впервые за 20 сезонов Украина потеряла лидерство в экспорте масла

В Мире
Россия по итогам 2025/26 МГ стала крупнейшим мировым экспортером подсолнечного масла, опередив Украину. В новом сезоне USDA прогнозирует сохранение этой позиции. Об этом свидетельствуют данные сентябрьского отчета USDA.
Партнерские материалы
Урожайность подсолнечника: гибриды Corteva достигли 5,75 т/га на поле компании «Фрукт-Агропрут»

Урожайность подсолнечника: гибриды Corteva достигли 5,75 т/га на поле компании «Фрукт-Агропрут»

После выдающихся результатов, достигнутых в прошлом году при выращивании кукурузы, демонстрационные участки Corteva Agriscience на предприятии Fruct-Agroprut SRL преподнесли новый сюрприз, на этот раз в отношении подсолнечника. На демонстрационном участке с пятью гибридами урожайность достигла 5,755 тонн/га, причем два из испытуемых гибридов превысили отметку в…
300 компаний и десятки тысяч посетителей на выставке «Produs Autohton 2026»

300 компаний и десятки тысяч посетителей на выставке «Produs Autohton 2026»

Вторая выставка «Продукция местного производства», прошедшая 28–30 августа 2026 года в выставочном центре CIE Moldexpo, собрала 300 местных компаний и производителей, а также около 35 000 посетителей. Организованная Торгово-промышленной палатой Республики Молдова (ТПП) под патронатом Министерства экономического развития и цифровизации, выставка этого года была посвящена…
Теплицы благоприятствуют не только урожаю, но и вредителям: как защитить урожай

Теплицы благоприятствуют не только урожаю, но и вредителям: как защитить урожай

Превращение производственного потенциала в стабильное качество и прибыль требует эффективного управления рисками, которые могут повлиять на урожай в течение сезона, в частности, вредителями, способными быстро нанести ущерб здоровью растений.