Nicolae Poalelungi: ”Sunt îndrăgostit de albine mai bine de 50 de ani”

A prins firul apiculturii de la un unchi de al său, care era lemnar, dar a avut și câteva familii de albini.

”De copil am pasiunea pentru albine, de la un moș de al meu care prin anii 1935-37 a mers la Huși, unde a învățat lemnăritul, dar și albinăritul. Apoi a revenit la Condrița, dar lucra și la Corjova, pe unde îl vizitam și eu. Când am crescut, prin 1971 am avut și eu prima familie de albini, nu prea mă pricepeam și s-a îmbolnăvit primăvara. Dar în 1972 am plecat la cursuri, timp de un an, cu o trimitere de la colhoz. Am avut noroc să obțin acel document, datorită faptului că eram bucătar la sanatoriul ”Codru”, îmi ieșeau bucatele foarte gustoase și așa mi-am făcut pile cu cei de mai sus. Când erau delegații oficiale, eram chemat să pregătesc tot felul de bucate alese. Am absolvit un colegiu din Odesa, tehnolog pe vapor, mă doare sufletul să văd cum acum se distruge totul în acest oraș de bombardamente. Și la Lvov am studiat dietologia, în 1974, ulterior am fost transferat în Truskaveț, la un alt sanatoriu unde am lucrat. Am fost bucătar o perioadă și la sanatoriul cel mai mare din fosta URSS, la Piatigorsc, unde erau circa 2000 de vizitatori. Iar albinăritul era o pasiune, care m-a însoțit peste tot. Am cumpărat albini oriunde am mers și când s-au închis sanatoriile, am revenit acasă și m-am angajat ca albinar la combinatul de păsări de la Vadul lui Vodă, aveau nevoie. Pe urmă am lucrat tot ca albinar la ocolul silvic din Chișinău, vreo 20 de ani. Și acum când îmi amintesc, nu îmi vine să cred că am lucrat în atâtea locuri” a povestit apicultorul.

Vârsta nu este o barieră pentru Nicolae Poalelungi, ba chiar dimpotrivă, datorită experienței adunată în timp, albinarul de 74 de ani, găsește energie pentru a-și îngriji cele 120 de familii de albine, pe care le are în prezent.

”Le îngrijesc singur, dacă veți veni în vizită, veți vedea că am toți stupii vopsiți, curățiți, pentru mine este o plăcere să fiu în preajma lor și să am grijă de ele. Cantitatea de miere variază în fiecare an, dar obțin cam 60 kg la familie. Mierea o vând celor care mă cunosc, în cantități mai mari, pentru că în sat pot vinde maxim 100-200 kg, dar restul  nu o pot ține mult. Anul trecut am avut 5 feluri de miere: de salcâm, de tei, de rapiță și floarea soarelui, dar și polifloră. Sper că nepoții mei să vină și să preia această activitate, acum unul e în Anglia, altul e în capitală. Deocamdată mă descurc singur, soția a decedat 12 ani în urmă. Am fost și eu plecat din Moldova, în Europa, unde am lucrat chiar și pe tir șofer timp de 6 ani, iar banii câștigați, i-am investit în casa de aici, de la Corjova. Terenul are 32 de ari, este lângă pădure, cu iaz, cu fântână aproape, am și saună în gospodărie, am tot ce îmi trebuie ca să mă bucur de viață. Și pentru albinuțele mele, am creat condiții bune pentru că și la lemnărit mă pricep, tot din tinerețe. Am făcut și porți din lemn, și tot felul de lucrări. De la stat nu am luat nimic, nici un ajutor, am tot cotizat vreo 7-8 ani, sper să mi se mai mărească pensia măcar un pic și mie acum. Am fost marinar, timp de 3 ani, îmi place ca totul să fie la locul său și să fie curat peste tot. Am fost pregătit la Școala de scufundări de la Sevastopol, am obținut instruirea de scafandru, am avut norocul să fiu și printre cei care au slujit o perioadă pe primul spărgător de gheață și navă civilă din lume cu propulsie nucleară care se numea ”Lenin”. Au fost vremuri memorabile, păcat că acum în loc să se unească forțele să se construiască, se bombardează frate cu frate, se omoară atâția oameni nevinovați. Salvarea mea sunt albinele, sunt dragostea mea cea mai mare de pe acest pământ” a subliniat apicultorul de 74 de ani, Nicolae Poalelungi.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!