Temperaturile ridicate reprezintă o provocare nu doar pentru oameni, dar și pentru fauna sălbatică. Disconfortul termic ridicat este prezent și la păsările sălbatice, mai ales că ele, spre deosebire de noi, nu au glande sudoripare, și deci nu transpiră. Mai mult decât atât, lipsa surselor de apă și de umbră le îngreunează modul de viață în aceste zile.

Temperaturile ridicate reprezintă o provocare nu doar pentru oameni, dar și pentru fauna sălbatică. Disconfortul termic ridicat este prezent și la păsările sălbatice, mai ales că ele, spre deosebire de noi, nu au glande sudoripare, și deci nu transpiră. Mai mult decât atât, lipsa surselor de apă și de umbră le îngreunează modul de viață în aceste zile.

Specialiștii de la Societatea pentru Protecția Păsărilor și a Naturii (SPPN), precizează că, păsările dispun de mai multe adaptări fiziologice. Una dintre ele este gâfâitul, cam cum fac și câinii.

„Pe măsură ce păsările respiră rapid, gâtul le tremură ușor, iar căldura iese din corp prin plămâni și prin săculețele de aer. Plămânii sunt un sistem cu sens unic, astfel încât aerul rece care intră în corp nu se amestecă cu aer cald care iese. Ținând ciocul deschis, pasărea face să vibreze un oscior mic într-o zonă a gâtului unde trec multe vase de sânge. Oscilațiile aduc mai mult sânge în această regiune, permițând disiparea căldurii din sânge”, susțin aceștia.

De asemenea, penele care le acoperă majoritatea corpului au rol termoreglator deloc de neglijat pe timp de iarnă, în schimb vara le vin în ajutor picioarele, fața și ciocul, care nu sunt acoperite de pene. Aceste suprafețe golașe ajută la răcirea corpului pentru că permit o pierdere mai mare de căldură. Chiar și zone mici, cum ar fi un inel de piele în jurul ochiului, pot ajuta la disiparea căldurii. 

Ca să se răcorească și mai mult, păsările recurg la diverse comportamente. Într-o zi foarte caldă păsările sunt mai puțin active în timpul celor mai fierbinți ore și sunt mai active atunci când soarele nu este atât de puternic și aerul este mai răcoros.

„Multe păsări caută zone umbrite în timpul celor mai fierbinți perioade, în special în apropierea surselor de apă. Cu cât mai straturi de ramuri și frunze există deasupra solului, cu atât mai multă căldură va fi absorbită și umbra va fi mai răcoroasă. Prin urmare, și noi și păsările avem nevoie de copaci și spații verzi”, mai menționează SPPN.

Atunci când o briză rece răzbate prin căldura dogorâtoare, păsările își pot flutura aripile pentru a permite aerului circulant să ajungă la pielea fierbinte. De asemenea, ele se stropesc cu apa pe care o găsesc în băltoace sau la adăpătorile instalate de oameni.

„Instalând o simplă adăpătoare sau scăldătoare în grădina sau în curtea noastră, putem ajuta păsările să lupte cu temperaturile ridicate. În plus, o baie sau o adăpătoare este perfectă pentru a „spiona” și a învăța păsările care vin în grădină să bea. În acest fel vom avea ocazia să vedem detaliile ritualului de baie și de îngrijire a penajului sau să observăm interacțiunile pe care le au cu semenii lor”, adaugă experții.

Pentru a le ajuta să reziste caniculei:

  1. Pune un vas cu apă, aceasta va servi drept sursă de apă potabilă, dar și ca loc de scăldat;

Vasul nu trebuie să fie adânc, iar pe fundul acestuia puneți câteva pietre care să „indice” adâncimea apei.2

  1. Oferiți faunei sălbatice un loc răcoros pentru odihnă (bușteni, plante înalte care dau umbră);

Acestea atrag insectele, păsările și mamiferele sălbatice.

  1. Mențineți un habitat natural și sănătos:
  • Nu tundeți iarba în timpul caniculei;
  • Nu dați foc deșeurilor vegetale;
    Nu folosiți erbicide și insecticide;
  • Plantați flori prietenoase cu albinele și cu alți polenizatori.

 

Поток новостей
США выделяют 1,3 млрд долларов на развитие производства удобрений

США выделяют 1,3 млрд долларов на развитие производства удобрений

В Мире
Правительство США объявило вчера о выборе восьми проектов, которые позволят нарастить внутреннее производство удобрений. Планируемые инвестиции превышают 1,34 миллиарда долларов США, в том числе около 573 миллионов долларов США выделит Министерство сельского хозяйства США (USDA).
Пшеница дешевеет, соя растет: обзор ситуации на мировых биржах в четверг

Пшеница дешевеет, соя растет: обзор ситуации на мировых биржах в четверг

Цены и Тренды
В четверг, 22 октября 2026 года, на всех трех рынках наблюдалось ослабление пшеничного рынка на надеждах прекращения конфликта на Украине после встреч американского посланника с лидерами обеих стран. Декабрьские котировки мягкой озимой пшеницы на Чикагской товарной бирже CBOT снизились до $229,55 за тонну, декабрьские фьючерсы…
Цена на муку снижается быстрее, чем на пшеницу

Цена на муку снижается быстрее, чем на пшеницу

Цены и Тренды
Экспорт пшеницы из Республики Молдова вырос в июле–сентябре 2026 года, а средняя цена реализации превысила уровень предыдущего года. В то же время молдавская мука подешевела на внешних рынках, и разница между ценой готовой продукции и ценой сырья сократилась. Для мукомольных предприятий такая динамика оказывает давление…
Пчеловодство в Молдове: слабый урожай, низкие цены и давление со стороны экспорта

Пчеловодство в Молдове: слабый урожай, низкие цены и давление со стороны экспорта

В Молдове
В Костешти пчеловоды, переработчики и представители властей обсудили проблемы пчеловодческой отрасли, прослеживаемость меда и необходимость укрепления позиций молдавской продукции на внешних рынках. Встреча, состоявшаяся 23 октября, была приурочена к визиту Петера Козмуса, президента APIMONDIA.
Партнерские материалы
Более высокие и стабильные урожаи кукурузы: что обещает новая генетика Vylor

Более высокие и стабильные урожаи кукурузы: что обещает новая генетика Vylor

Компания Vylor открывает новую эру в культивировании кукурузы: самый передовой в отрасли генетический признак, обеспечивающий рост урожайности и стабильность урожая, а также усовершенствованную защиту от вредителей, что позволит фермерам добиться значительного роста урожайности и прибыльности. Компания укрепляет свои лидирующие позиции на рынке и прогнозирует дополнительную…
Компания Vylor запускает Vylor Edge — новую инвестиционную платформу для глобальных инноваций в сельском хозяйстве

Компания Vylor запускает Vylor Edge — новую инвестиционную платформу для глобальных инноваций в сельском хозяйстве

Компания Vylor, специализирующаяся на семенах и передовой генетике, которая отделилась от Corteva 1 октября 2026 года, объявила о запуске Vylor Edge — новой инвестиционной платформы, призванной ускорить развитие передовых технологий в мировом сельском хозяйстве. Vylor Edge будет сотрудничать со стартапами, предпринимателями, университетами и более широкой…
Moldagrotech & Farmer 2026: Ознакомьтесь с программой выставки, которая пройдет 15–18 октября

Moldagrotech & Farmer 2026: Ознакомьтесь с программой выставки, которая пройдет 15–18 октября

Выставка «Moldagrotech & Farmer 2026» откроет свои двери 15 октября в выставочном центре CIE Moldexpo, где в течение четырёх дней будут представлены сельскохозяйственные технологии, продукция местных производителей и решения для развития агропромышленного сектора. Посетители смогут ознакомиться с программой мероприятия, чтобы узнать, какие мероприятия запланированы на…