Ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, s-a întâlnit cu omologii săi din Lituania, Letonia și Estonia la standul lituanian din cadrul Forumului Global pentru Alimentație și Agricultură (GFFA). La întrevedere au participat Ignas Hofmanas, ministrul Agriculturii al Lituaniei, Armands Krauze, ministrul Agriculturii al Letoniei, și Piret Hartman, ministra Afacerilor Regionale și Agriculturii a Estoniei.
În cadrul întâlnirii, oficialii baltici au felicitat-o pe Ludmila Catlabuga pentru numirea sa în funcție și au subliniat importanța colaborării anuale între miniștrii agriculturii la acest eveniment. Ministra Catlabuga a mulțumit pentru sprijinul acordat de statele baltice în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și a evidențiat rolul schimbului de experiență în dezvoltarea agriculturii din țară.
Printre temele abordate s-au numărat dezvoltarea rurală, digitalizarea agriculturii, protecția mediului și gestionarea resurselor naturale. Totodată, ministra estoniană Piret Hartman a fost invitată să participe la lansarea Proiectului TWINNING în Republica Moldova, un parteneriat important pentru modernizarea agriculturii locale.