În Republica Moldova ar putea fi declarată stare de urgență în agricultură. În acest context, reprezentanții Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a declarat pentru AGROEXPERT că proiectul de lege este la avizare la Ministerul Finanțelor și Ministerul Justiției.

„Proiectul de lege privind starea de urgență în agricultură este la avizare la Ministerul Finanțelor și Ministerul Justiției, iar odată cu aprobarea lui vom veni cu detalii”, a precizat MAIA.

Totodată, ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), Vladimir Bolea, a declarat în cadrul unei emisiuni de la Radio Moldova, în scurt timp va prezenta un proiect de lege privind situația excepțională din sector.

„Recent am avut recent o întâlnire la București cu omologul său român, Florin Barbu, pentru a discuta măsurile care sunt aplicate în România, în vederea implementării unora dintre acestea și în Republica Moldova. Astfel, proiectul privind instituirea stării excepționale în agricultură va fi după modelul românesc”, mai adaugă Bolea.

Totuși, declararea stării de urgență în agricultură este unica măsură care trebuie aplicată urgent pentru a stopa calcularea penalităților de întârziere la datoriile agricultorilor afectați de secetă și temperaturile aride din toată țara. De această părere este directorul executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Bădărău.

„Este necesar să fie declarată stare de urgență cu scopul de a stopa calcularea penalităților de întârziere. Din punct de vedere procedural, starea de urgență în agricultură ar putea intra în vigoare peste 2 luni, când va fi iarnă. Chiar nu înțelegem de ce guvernul a tergiversat adoptarea unei astfel de măsuri, pentru că noi încă din iunie am cerut declararea stării de urgență. Atunci autoritățile menționau că starea de urgență nu va ajuta agricultorii, dar acum aflăm că și-au schimbat părerea. Asta înseamnă că ei nu intră în esența problemelor”, a susținut acesta.

Amintim că, Asociația Forța Fermierilor a anunțat că ia în considerare organizarea protestelor și va iniția consultări la nivel național cu agricultorii, pentru a crea o forță de presiune publică asupra autorităților. Membrii asociației se declară profund nemulțumiți de lipsa de acțiune a Guvernului și Parlamentului în fața crizei din agricultură.

Amintim că, mai mulți agricultori cereau autorităților declararea situației excepționale în sectorul agricol în sudul țării și aplicarea moratoriului la calcularea penalităților.

„Fermierii din zona de sud a Republicii Moldova își exprimă îngrijorarea față de situația dezastruoasă, care practic a paralizat activitatea comercială a întreprinderilor agricole micro, mici și mijlocii. Prețurile exagerate la mijloacele de producție și resursele energetice, dobânzile mari la credite oferite de băncile comerciale, accesul limitat la piața produselor agroalimentare, prețurile mici la produsele agricole i-au adus pe fermieri în pragul falimentului real”, se menționează în adresare.

Recomandăm și: Agricultorii cer declararea situației excepționale în raioanele din sudul țării

Ulterior, prim-ministru Dorin Recean a invitat reprezentanții sectorului agricol la discuții. 

Citește și: Recean, la apelul agricultorilor: „Îi voi invita la discuții

Totodată, Asociația Forța Fermierilor declara că va participa la discuțiile de la Guvern doar dacă vor fi prezenți Președintele Parlamentului, Igor Grosu, reprezentații Comisiei Speciale a Parlamentului (creată pentru situația din Agricultură) și Președinta țării Maia Sandu.

Află și: Criza din agricultură: Fermierii cer discuții cu Maia Sandu și Igor Grosu

Totuși, mai mulți agricultori și reprezentanți ai asociațiilor de crescători de cereale, culturi oleaginoase și sfeclă de zahăr au discutat cu Prim-ministrul Dorin Recean și ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, despre modalitățile de depășire a situației dificile în care se află sectorul agricol, urmare a secetei și temperaturilor extreme din această vară.

Te-ar putea interesa și: Fermierii cer soluții mai eficiente: „100 de mln de lei e o sumă mică”

Поток новостей
Производители столового винограда на юге Молдовы сократили затраты на фитосанитарные обработки почти на 40%

Производители столового винограда на юге Молдовы сократили затраты на фитосанитарные обработки почти на 40%

В Молдове
Группа производителей столового винограда, созданная Ассоциацией Moldova Fruct в рамках проекта OPTIM, в текущем сезоне добилась высокого качества продукции и существенно снизила затраты на фитосанитарные обработки. Благодаря технологическому сопровождению и внедрению принципов интегрированного производства количество обработок и расходы на них сократились почти на 40%.
Цены на румынский ячмень держатся в районе трехлетнего максимума

Цены на румынский ячмень держатся в районе трехлетнего максимума

Цены и Тренды
На прошлой неделе (11–18 сентября) экспортная цена румынского ячменя снизилась на несколько долларов и в среднем составила $268/т FOB Констанца, в основном следуя общим тенденциям на рынке кормовых культур. При этом цена остается вблизи трехлетнего максимума, зафиксированного весной 2023 года, и превышает прошлогодний уровень примерно…
Обзор рынка масличных: почему дорожает европейский рапс

Обзор рынка масличных: почему дорожает европейский рапс

Цены и Тренды
Европейский рынок рапса укрепляется на фоне задержек поставок из Украины, низкого уровня воды на европейских реках и медленной уборки канолы в Канаде. Ноябрьские фьючерсы на рапс в Париже за неделю выросли на 1% — до €556,25/т, или около $639/т, а за месяц прибавили 3,3%.
Урожайность сахарной свеклы в этом сезоне может достичь 45 т/га

Урожайность сахарной свеклы в этом сезоне может достичь 45 т/га

В Молдове
В Молдове идет уборка сахарной свеклы, средняя урожайность на начальном этапе уборочной кампании составляет около 40 тонн с гектара. При этом представители отрасли ожидают, что по итогам сезона показатель вырастет до 44-45 тонн с гектара.
Партнерские материалы
Зона «Урожай» на выставке MOLDAGROTECH & FARMER 2026 в «Молдекспо»

Зона «Урожай» на выставке MOLDAGROTECH & FARMER 2026 в «Молдекспо»

Этой осенью выставочный центр «Молдекспо» превращается в «Территорию урожая» — место, где новейшая сельскохозяйственная техника, дроны, решения для выращивания сельскохозяйственных культур и местные производители собираются вместе в рамках одного из крупнейших мероприятий, посвящённых агропромышленному сектору Республики Молдова.
У вас есть бизнес в сфере сельского хозяйства? Вот почему стоит посетить выставку «Terra Moldova»

У вас есть бизнес в сфере сельского хозяйства? Вот почему стоит посетить выставку «Terra Moldova»

В какую технику стоит инвестировать в первую очередь? Какие технологии могут сократить затраты на ферме? Какие возможности для развития существуют и какие решения уже используют другие фермеры? С 25 по 27 сентября выставка «Terra Moldova» соберет в «Арене Кишинёв» в одном месте сельскохозяйственные компании, производителей,…
Совет по конкуренции и фермеры согласны на приобретение компанией «Orhei-Vit» активов «Natur Bravo»

Совет по конкуренции и фермеры согласны на приобретение компанией «Orhei-Vit» активов «Natur Bravo»

Совет по конкуренции утвердил операцию экономической концентрации в секторе переработки фруктов и овощей. Компания «Orhei-Vit» SRL (Орхей) вправе приобрести контроль над определенными активами (производственная база) предприятия «Natur Bravo» SA (Купчинь) при соблюдении ряда условий. Речь идет о сохранении профильного производства и обязательств перед агропартнерами консервного…