Fitotehnie

Care sunt cei mai rezistenți pomi fructiferi la secetă

Author: AgroExpert
Rezistența pomilor fructiferi la secetă - agroexpert.md

Rezistența pomilor fructiferi la temperaturile ridicate  variază în funcție de fiecare specie în parte. Rezistența la secetă a speciilor pomicole se datorează, în primul rând, proprietăților ereditare ale speciilor, soiurilor, portaltoilor. Printre care mai principale se consideră: capacitatea celulelor și a țesuturilor de a reține apa; cantitatea de stomate la unitatea de suprafață a frunzei; grosimea și densitatea cuticulei; pubescența; gradul de dezvoltare și profunzime a sistemului radicular; capacitatea de absorbție a rădăcinilor; tensiunea radiculară.

În cazul culturii mărului, cu cât vigoarea portaltoiului este mai mică (M27, M9, 62-396, M26, M7), cu atât sensibilitatea la secetă este mai mare, în comparație cu cei de vigoare medie (MM106, M4) și generativi (portaltoi sălbatic).

Soiurile de vară au rezistență mai sporită comparativ cu cele de toamnă și de iarnă. Dintre soiurile de iarnă, la măr, mai bine suportă seceta soiurile Jonathan, Idared, Wagener Premiat, iar la seceta atmosferică soiurile din grupa Delicious și cele de vară, care se comportă bine și la o umiditate atmosferică mai scăzută (65-70%). Informațiile se conțin în ghidul practic pentru producătorii agricoli: „Bunele practici de creștere a fructelor, strugurilor și pomușoarelor în contextul schimbărilor climatice”.

La păr, seceta din a doua parte a perioadei de vegetație formează fructe mici, cu multe sclereide, de calitate inferioară. Acumularea substanțelor de rezervă se face în ritm lent, formarea mugurilor de rod diminuează, iar dacă s-au format, sunt afectați de temperaturile scăzute din perioada de repaus, ori de către cele de primăvară târzii.

În perioada de vegetație soiurile de păr se comportă diferit față de secetă. Pomii de păr altoiți pe gutui A, BA29, suportă mai greu seceta în comparație cu cei asociați cu părul franc. Soiul Williams, în ani cu veri răcoroase produce fructe de calitate inferioară, în timp ce soiul Cire înregistrează producții constante atât în perioada de secetă, cât și pe timp răcoros.

Pentru prun, temperaturile ridicate din timpul verii, asociate cu secetă atmosferică și pedologică, provoacă arsuri asupra părților tulpinii expuse la soare, frunzele se ofilesc și cad, se produc diverse necroze pe frunze și fructe, mugurii de rod diferențiază în cantități mai mici.

Pomii altoiți pe portaltoi vegetativi (Mirobalan 29C, Wavit) sunt cei mai sensibili la secetă, pe prun franc rezistența este medie, iar Corcoduşul suportă atât seceta atmosferică cât și cea pedologică. Indiferent de biotipul portaltoaielor, soiurile cu maturare târzie sunt cel mai sensibile la secetă, comparativ cu cele timpurii.

Caisul, piersicul, migdalul se consideră specii rezistente la secetă, fiindcă s-au format în zona secetoasă şi sunt adaptate mai bine la clima uscată. Această însușire se datorează capacității mai mari de reținere a apei și transpirației de intensitate mai redusă, ceea ce explică rezistența mai bună la seceta atmosferică.

Soiurile de cais din grupa irano-caucaziană au cea mai mare capacitate de reținere a apei și cea mai redusă intensitate de transpirație în timpul verii, reflectată într-o mai mare rezistență la secetă. Soiurile obținute în Asia sunt cele mai sensibile, iar cele europene au o rezistență intermediară. Pentru cultura piersicului, seceta atmosferică este periculoasă în cazurile în care ea este însoțită de seceta pedologică. Altoit pe migdal, piersicul este mai rezistent la secetă, decât în cazul asocierii cu piersicul franc. Soiurile cu coacere târzie sunt mai sensibile la secetă, comparativ cu cele timpurii. În caz de secetă în fenofaza „întărirea sâmburelui până la fructificare” fructele rămân mici, intens mai pubescente, cu suculență redusă, gust astringent, iar uneori se înregistrează căderea prematură a fructelor.

Migdalul este cea mai rezistentă la secetă, dintre speciile pomicole cultivate în țara noastră. Această însușire se datorează atât sistemului radicular bine dezvoltat și profund, cât și particularităților biologice ale soiurilor. Aceasta se datorează faptului că fenofaza creșterii intense a lăstarilor și fructelor derulează într-o perioadă restrânsă din primăvară, când în sol rezerva de umiditate este suficientă. În a doua perioadă a verii, când survine seceta, pomii aruncă o parte din frunze, utilizând, astfel, mai puțină apă. Totuși seceta influențează negativ și cultura migdalului. Pomii afectați de secetă au o dezvoltare mai scundă, fructele formate sunt mai mici, cu un conținut scăzut de miez, iar diferențierea mugurilor pentru anul viitor va fi mai limitată.

Cireșul are o rezistență mijlocie la secetă, însă suferă puternic de seceta atmosferică înregistrată în luna august. Cireșul altoit pe mahaleb este mai rezistent la secetă decât pomii altoiți pe cireș sălbatic. Din grupa portaltoaielor vegetative, rezistenţă mai sporită la secetă au portaltoaiele MaxMa 14, MaxMa 60 şi cu mult mai scăzută Gisela 5, Gisela 6.

Vișinul este foarte rezistent la secetă, însă insuficiența de umiditate la începutul vegetației diminuează creșterea lăstarilor, iar fructele abia legate, pot cădea. Soiurile de vișin care provin din specia C. fructicosa sunt cele mai rezistente la secetă, comparativ cu cele obținute din Europa apuseană. Soiurile altoite pe mahaleb au o rezistență mai sporită la secetă.

Nucul suportă greu perioada de secetă și frecvent se înregistrează arsuri pe frunze, lăstari și fructe. Cornul este o specie cu rezistență mare la secetele de lungă durată.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!