Moldova

Cum au scăzut câștigurile apicultorilor: Mierea nu mai aduce venituri ca în 2010

Expert: Veaceslav Ioniță
Producția apicolă înregistrează pierderi - agroexpert.md

Prețul mediu de export al mierii de albine din Republica Moldova a înregistrat în ultimii ani o evoluție volatilă, fără a reveni la nivelurile maxime din perioadele favorabile. Potrivit analizei realizate de economistul Veaceslav Ioniță, după un vârf de aproximativ 3,8 dolari/kg în 2022, prețul s-a redus semnificativ în 2023 și 2024. În anul 2025, prețul mediu de export este estimat la aproximativ 3,0 dolari/kg, ceea ce indică o ușoară revenire față de anul precedent, însă nivelul rămâne inferior atât anilor de vârf, cât și perioadei 2008–2015, când prețurile de export se situau constant peste 3,4–3,6 dolari/kg.

Evoluția pe termen lung arată că, după creșterea accelerată din perioada 2006–2011, când prețul mierii moldovenești a crescut de la 1,4 dolari/kg la 3,6 dolari/kg, piața a intrat într-o fază de stagnare și corecții succesive, accentuate după 2016.

Analiza comparativă a prețurilor medii de export pentru ultimii trei ani arată că Republica Moldova se situează sub nivelul principalelor piețe europene. În timp ce Statele Unite obțin un preț mediu de 5,31 dolari/kg, iar Norvegia – 4,88 dolari/kg, țări precum Germania și Austria exportă mierea la peste 3,7 dolari/kg.

Printre principalii parteneri comerciali ai Republicii Moldova, Italia înregistrează un preț mediu de 3,50 dolari/kg, Franța – 3,47 dolari/kg, iar Polonia – 3,44 dolari/kg, toate peste media moldovenească.

Potrivit analistului economic, ramura apicolă rămâne extrem de vulnerabilă la fluctuațiile de preț. În 2025, apicultorii au încasat, în termeni reali, doar aproximativ 40% din veniturile obținute pentru un kilogram de miere în anul 2010. Practic, pentru a obține același venit ca acum 15 ani, un apicultor este nevoit să vândă de 2,5 ori mai multă miere.

Consumul intern de miere reflectă, de asemenea, instabilitatea sectorului, mai spune economistul. În 2025, consumul mediu a scăzut la aproximativ 0,4 kg per locuitor, după ce în 2023 ajunsese la 0,7 kg per persoană.

„Anul 2025 a demonstrat cât de vulnerabilă este apicultura din Republica Moldova la factorii climatici și la evoluția prețurilor externe. Deși exporturile și stocurile au amortizat șocul, fără politici de sprijin și stabilizare, ramura rămâne expusă unor riscuri majore”, a concluzionat expertul.

Datele analizei arată că, în paralel cu dificultățile de producție, numărul familiilor de albine din Republica Moldova continuă să crească. Dacă în 2015 existau 124,3 mii de familii de albine, în 2025 s-a ajuns la aproximativ 212 mii, cu aproape 88 de mii mai multe decât în urmă cu un deceniu. Majoritatea covârșitoare a acestora sunt deținute de gospodăriile populației, fapt ce confirmă interesul constant al moldovenilor pentru investițiile în apicultură, în pofida veniturilor în scădere.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!