Agromanagement

Cultivarea agrișului: sfaturi pentru obținerea unei recolte bogate

Author: AgroExpert
cultivare agriș - agroexpert.md

Agrișele au o bogăție de minerale, vitamine și antioxidanți, având totodată o cantitate foarte mică de calorii și un conținut mai mare de apă. Pentru cei care doresc să își înființeze o cultură de agriș există niște avantaje: este o plantă mai puțin pretențioasă, poate crește până la altitudini mari și inclusiv pe terenuri puțin mai slabe, unde alte culturi nu ar da roade.

Agrișele se pot consuma atât în stare proaspătă, cât mai ales în stare prelucrată (gem, peltea, compot, dulceață, vin, suc etc.). Spre deosebire de coacăze, se pot folosi în industria alimentară, nu numai la coacerea deplină, ci și necoapte, scrie cultivaprofitabil.

 

Despre agriș – planta pentru cultivare

Rădăcinile agrișului sunt subțiri, puternic ramificate și pătrund mai adânc în sol. Nu rodesc nici tulpinile viguroase de 1 cm pornite din mugurii laterali aflați în porțiunea bazală a tulpinilor. Cu vârsta, ritmul de creștere al tulpinilor și numărul mugurilor vegetativi scad, în timp ce numărul mugurilor de rod crește.

Producțiile maxime la agriș se obțin de la plantele cu vârsta de 6-8 ani și se mențin la nivel constant încă o perioadă de 6-7 ani, după care scad.

Cerințele față de factorii de mediu

Agrișul are aceleași cerințe față de clima și sol ca și coacăzul, cu deosebirea că este mai sensibil la excesul de umiditate din sol și mai rezistent la secetă față de acesta. Agrișul are nevoie de soluri cu aciditate mai mare, undeva la 4,6- 4,8 pH.

Plantarea agrișului

Agrișul poate fi plantat toamna după căderea frunzelor, în tot cursul iernii, dacă temperatura solului și a aerului este peste 0 grade Celsius, sau primăvara foarte devreme, până la umflarea mugurilor.

Distanțele de plantare variază, și anume: 2,5-3 m între rânduri si 1,2 – 1,5 m pe rand, pentru plantațiile comerciale, si 1,5m între rânduri și 0,7 m pe rand – pentru grădini.

Agrișul se cultivă sub forma de tufă. Agrișul cu trunchi necesită un sistem de susținere. Spalierii se fixează pe rând din 10 în 10 m, pe ei se întind o sârmă groasă de 3 mm de care se prinde trunchiul sub punctele de altoire.

În perioada de vegetație, solul se întreține cu 5-6 prașile efectuate la adâncimea de 6-8 cm în apropierea plantelor si 10-12 cm între rânduri. Toamna se efectuează o arătură cu adâncimea de 12-14 cm.

Recoltarea

Agrișele se pot recolta în cursul lunii mai în stare verde, când au gust acrișor. În această fază, fructele se culeg manual, prin „rărire” și au numai întrebuințare culinară. Majoritatea fructelor se recoltează în momentul când au atins greutatea tipică a soiului, dar sunt încă tari și verzi, iar semințele nu s-au întărit.

Fructele supracoapte se folosesc la prepararea vinului. Pentru congelare, agrișele se recoltează când sunt coapte, cu pielița albă sau verde. Recoltarea fructelor se efectuează dimineața, după ce s-a ridicat roua și spre seară.

Se recomandă depozitarea în încăperi răcoroase, unde se pot ține maxim o săptămâna. În depozitele cu temperatură -0,5 sau -1 grad Celsius, cu umiditate relativă 85-90%. Cele mai căutate sunt soiurile cu bacele foarte mari, cu gust dulce, aromat și semințe mici.

Valori nutriționale

Fructele proaspete conțin 0,6% proteine, 1,4% acizi organici, 8% zaharuri, 0,6% cenușă si circa 87% apă. In 100 grame de fructe se regăsesc:

  • Fosfor: 40 mg
  • Calciu: 36,4 mg
  • Potasiu: 18,4 mg
  • Magneziu: 15 mg
  • Vitamina C: 30 mg
  • Vitamina B1: 0,02 mg
  • Vitamina B2: 0,1 mg
  • Cupru: 0,1 mg
  • Mangan: 0,1 mg;
  • Seleniu: 0,1 mg;

Beneficii pentru organism

Agrișele au numeroase beneficii pentru organism. În primul rând, au capacitatea să țină glicemia sub control, deoarece sunt niște fructe pline de fibre. Acest lucru încetinește absorbția de zahăr în sânge.

Încă un avantaj al consumului moderat de agrișe este că ne protejează celulele, inclusiv cele neuronale. Prin acidul citric pe care le conțin, agrișele pot reduce riscul de apariție a unor boli grave, precum Alzheimer.

Și pentru inimă, agrișele au un efect benefic, în special datorită potasiului și a antioxidanților pe care le conțin.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!