Știri din Moldova

Parlamentul va decide asupra modificării legii cu privire la secetă

Author: Lidia Danila
modificarea legii cu privire la secetă - agroexpert.md

Proiectul de lege cu privire la modificarea Legii nr.240/2024 cu privire la unele măsuri de sprijin pentru fermieri în legătură cu seceta din anul 2024 a fost înregistrat pe 17 decembrie în Parlament.

Acesta urmează a fi examinat și votat în două lecturi.

Autorul responsabil este deputatul Viorel BARDA.

Textul integral al proiectului de act normativ - Proiectul de lege cu privire la modificarea Legii nr.240/2024 cu privire la unele măsuri de sprijin pentru fermieri în legătură cu seceta din anul 2024: AICI

Anterior, AGROEXPERT a scris despre modificarea legii care prevede sprijinirea agricultorilor afectați de secetă.

Află și: Fermierii au fost auziți? Legea cu privire la secetă va fi modificată

Amintim că, pe 4 decembrie, în cadrul ședinței Comisiei agricultură și industrie alimentară, deputații PAS, Alexandr Trubca și Viorel Barda au propus aprobarea unei noi legi, în care să se regăsească norme din legea aprobată anterior de Parlament cu privire la măsurile de sprijin pentru fermieri, dar care să conțină și prevederi noi, menite să asigure impactul corespunzător al măsurilor protective propuse. Proiect care va fi propus spre examinare și aprobare în plenul Parlamentului.

Astfel, s-a propus instituirea unui moratoriu la plata datoriilor restante (inclusiv majorări și/sau penalități de întârziere) acumulate de agricultori până la data intrării în vigoare a legii, precum și a ratelor/plăților care urmează a fi onorate până la data de 31 octombrie 2025. Beneficiari ai acestui moratoriu vor fi și furnizorii de inputuri, adică companiile din lanțul valoric agricol care au furnizat către fermierii din Republica Moldova material semincer, fertilizanți sau pesticide/ierbicide. 

Ulterior, Asociația Forța Fermierilor a făcut apel la toate instituțiile statului pentru a facilita adoptarea și promulgarea legii de a fi instituit un moratoriu la plata datoriilor. Potrivit agricultorilor, această măsură poate salva pe cei care încă nu au fost executați sau chemați în procedură de faliment.

Citește și: Forța Fermierilor cere adoptarea urgentă a moratoriului la plata datoriilor

Amintim că, pe 10 decembrie în Parlament au avut loc consultări publice asupra proiectului de lege privind implementarea unor măsuri de sprijin pentru fermieri în legătură cu seceta din anul 2024 (Nr.354/2024).

Directorul executiv al Asociației Forța Fermierilor, Alexandru Bădărău, a accentuat pentru AGROEXPERT că această lege este esențială, dar vine cu o întârziere semnificativă.

„Legea de a fi instituit un moratoriu la plata datoriilor este pe cât de importantă, pe atât de întârziată. Ne-am dorit să fie o lege care să nu poată fi ocolită, să aibă prevederi clare și să apere agricultorii”, declară acesta.

Recomandăm și: Bădărău, despre moratoriu la plata datoriilor: Lege întârziată, dar importantă

Totuși, chiar dacă inițial, avizul urma să fie votat în cadrul ședinței din 11 decembrie, însă înainte de debutul întrunirii Executivului, acesta a fost scos de pe ordinea de zi.

Află și: Avizul la proiectul de lege cu privire la secetă a fost scos de pe ordinea de zi

Ulterior, Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), a venit cu o reacție, menționând că subiectul va fi inclus pe ordinea de zi a ședinței de Guvern programată pentru data de 18 decembrie.

Reamintim că, mai mulți agricultori din Republica Moldova vor ieși la protest pe 18 decembrie în fața Guvernului, iar pe 19 decembrie în fața Parlamentului. Despre aceasta a anunțat Asociația Forța Fermierilor. 

Printre revendicările Asociației se numără și aprobarea urgentă a proiectului legii cu privire la secetă

Te-ar putea interesa și: Fermierii se pregătesc de proteste! Ce revendicări au

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!