Banca Naţională a României (BNR) a fost desemnată de Uniunea Europeană să coordoneze implementarea unui proiect dedicat sectorului financiar din Republica Moldova, după ce a câştigat procesul de selecţie atribuit acestuia, împreună cu Banca Centrală a Regatului Ţărilor de Jos şi de Banca Lituaniei.
“Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova a notificat pe 22 iulie Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene cu privire la câştigarea procesului de selecţie pentru proiectul de twinning - Strengthening supervision, corporate governance and risk management in the financial sector, de către consorţiul format din Banca Naţională a României, Banca Centrală a Regatului Ţărilor de Jos şi Banca Lituaniei”, potrivit BNR.
Sprijinirea Moldovei în implementarea unor reforme legate de Acordul de asociere
Proiectul, finanţat de Uniunea Europeană în cadrul programului EU4Moldova: Facility to support the health response to the COVID-crisis and Association Agreement related Reforms, se va derula pe o perioadă de 24 de luni şi se adresează Băncii Naţionale a Moldovei şi Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare.
BNR va realiza implementarea proiectului, în calitate de lider de proiect, în timp ce Banca Centrală a Regatului Ţărilor de Jos şi Banca Lituaniei au fost desemnate parteneri juniori în consorţiu, în colaborare cu Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor din România.
Managementul administrativ şi financiar al acestuia va fi asigurat de către Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene din România.
“Obiectivul proiectului îl reprezintă sprijinirea Republicii Moldova în implementarea unor reforme legate de Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană şi Moldova/Acordul privind Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (DCFTA) şi Agenda de Asociere, prin consolidarea supravegherii, guvernanţei corporative şi gestionării riscurilor în sectorul financiar”, se menţionează în comunicatul băncii.
Activităţile specifice de asistenţă se referă la consolidarea cadrului macroprudenţial pentru prevenirea acumulării riscurilor sistemice, alinierea cadrului legal al supravegherii sectorului de asigurări şi asigurări auto de răspundere civilă la cerinţele acquis-ului UE, elaborarea unui nou cadru legal pentru consolidarea supravegherii organizaţiilor de creditare nebancară, revizuirea şi îmbunătăţirea reglementărilor interne privind monitorizarea infrastructurilor pieţei financiare şi a plăţilor precum şi pregătirea pentru aderarea la SEPA (Single Euro Payments Area).
Ce este SEPA?
Zona unică de plăţi în euro - Single Euro Payments Area - SEPA este acea zonă geografică în care nu există diferențe între plățile fără numerar în euro, naționale sau transfrontaliere.
În SEPA clienţii pot să efectueze şi să primească plăţi fără numerar în euro în interiorul spaţiului european, la fel de sigur, rapid și eficient ca în context naţional, folosind un cont unic și instrumente de plată standardizate: SEPA Credit Transfer (SCT), SEPA Direct Debit (SDD) şi plăţi prin carduri conform cadrului armonizat la nivel european SEPA Cards.
SEPA are o arie largă de cuprindere: 36 de ţări, peste 520 de milioane de locuitori, circa 9.500 de instituţii ce oferă servicii de plăţi la nivel european.
Zona geografică SEPA cuprinde statele membre ale Uniunii Europene:
Statele zonei euro: Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Slovacia, Slovenia și Spania;
Statele zonei non-euro: Bulgaria, Republica Cehă, Croaţia, Danemarca, Lituania, Ungaria, Polonia, România, Suedia și Marea Britanie; la care se adaugă Andorra, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elveţia, Monaco, San Marino şi Vatican.
Se prevede că SEPA se va extinde şi în următoarele teritorii, considerate parte a Uniunii Europene (Art. 299 Tratatul de la Roma): Martinica, Guadalupe, Guiana Franceza, Reunion, Azore, Madeira, Insulele Canare, Ceuta și Melilla şi Insulele Aland.
De notat că în pofida Brexit Marea Britanie a rămas în SEPA.
⚡Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!