Şeful statului, Igor Dodon, neglijează prevederile cadrului legislativ și opinia instituţiilor ştiinţifice şi, în urma declaraţiilor sale iresponsabile şi populiste în faţa fermierilor, forţează Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului să dea avize pozitive la o aventură care pune în pericol solurile fertile din Republica Moldova. Declaraţia este făcută de Organizațiile membre ale Platformei Naționale a Forumului Societății Civile al Parteneriatului Estic și organizațiile societății civile din domeniul protecției mediului, transmite IPN.

Organizațiile semnatare atenționează asupra reluării presiunilor de către Igor Dodon, preşedintele Republicii Moldova, şi grupurile de interese din domeniul agriculturii, pentru modificarea cadrului normativ în scopul folosirii rezervelor strategice de apă potabilă din subteran pentru irigare.

„Deja de șapte ani, anumite reţele obscure şi grupuri de presiune, invocând volumul redus de ape posibile de folosit pentru irigare şi folosind ca pretext seceta hidrologică, fac lobby pentru modificarea prevederilor din Legea Apelor, care să le permită acces nelimitat la utilizarea apelor subterane în alte scopuri decât cele potabile”, se arată în declaraţie.

Potrivit experţilor, volumul redus de ape de suprafață se atestă din cauza că râurile mici au fost transformate în canale pentru apele uzate, iar majoritatea deținătorilor de lacuri nu au Regulamente de gestionare și nu-şi asumă responsabilitatea de menținere a calității/cantității apei și terenurilor fondului apelor.

„Precum se ştie, îmbunătățirea calității apelor de suprafață este foarte costisitoare și statul nu și-a determinat până în prezent nicio viziune politică de ansamblu pentru revitalizarea apelor de suprafață. Calitatea proastă a apelor de suprafață și schimbările climatice cu care ne confruntăm, afectează volumele resurselor de apă, iar prin legiferarea folosirii apei din subteran pentru irigare, fără un studiu complex și comprehensiv, punem în pericol direct aprovizionarea cu apă potabilă a milioane de cetățeni din țara noastră”, se menţionează în document.

Specialiştii sunt de părere că problema calității și cantității apei potabile în Republica Moldova impune o atenție sporită acestui subiect, iar păstrarea rezervelor de apă pentru consum uman este și trebuie să fie o prioritate absolută. Mai ales că cercetările indică drept nesatisfăcătoare calitatea apei în Republica Moldova, iar populația din mediul rural este de circa două ori mai dezavantajată decât cea din mediul urban.

Semnatarii consideră o crimă la nivel naţional asupra mediului, ecosistemelor naturale, sănătăţii populaţiei şi securităţii ecologice, „legiferarea” accesului la resursele strategice de apă potabilă în scopuri de irigare. Inevitabil, irigarea cu apele subterane va genera degradarea solurilor şi va lipsi localităţile din republică de apă potabilă, ceea ce va duce la o catastrofă umană, menționează aceștia.

Organizațiile solicită:

  • conservarea și utilizarea rezervelor strategice de apă din subteran doar în scopuri potabile;
  • susținerea bunelor practici agricole și a agricultorilor care aplică măsuri durabile de cultivare;
  • implementarea Legii Apelor, care promovează managementul integrat al resurselor de apă ca un instrument de creștere a calității și cantității resurselor de apă în Republica Moldova, reabilitarea ecologică a râurilor mici și a bazinelor acvatice și utilizarea apelor de suprafață în scopuri de irigare.

Declaraţia este adresată ambasadorului UE în Republica Moldova, Peter Mihalko, Parlamentului şi Guvernului Republicii Moldova, Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. Aceasta este semnată de 58 OSC-uri din Platforma Națională a Forumului Societății Civile al Parteneriatului Estic şi alte 19 organizații din domeniul protecției mediului.

Поток новостей
Ведущий производитель сахарной свеклы в ЕС может потерять 30% урожая

Ведущий производитель сахарной свеклы в ЕС может потерять 30% урожая

В Мире
Франция, являющаяся крупнейшим производителем сахара в ЕС, в 2026 году может сократить производство сахарной свеклы на 30% — до 25,3 млн т. Это на 10,6 млн т меньше, чем в прошлом. Об этом свидетельствуют данные статистической службы Министерства сельского хозяйства Франции.
Магнитная обработка поливной воды повысила урожайность томатов на 13,2%

Магнитная обработка поливной воды повысила урожайность томатов на 13,2%

Растениеводство
Шведское тепличное хозяйство Elleholms Tomatodling получило на 3,8 тонны больше томатов благодаря применению технологии гидромагнитной обработки поливной воды. Результаты шестимесячного испытания показали рост урожайности на 13,2% без увеличения площади теплиц и внесения дополнительных удобрений.
Огурец «Виктор» — новая находка для садоводов Румынии. Плоды размером с виноградную ягоду

Огурец «Виктор» — новая находка для садоводов Румынии. Плоды размером с виноградную ягоду

В Мире
Овощ, внешне напоминающий дыню, а по вкусу — огурец с лимоном, может появиться во всё большем числе огородов Румынии. Научно-исследовательский центр по овощеводству в Бузау выпустит в продажу рассаду мексиканского огурца сорта «Виктор» весной следующего года.
В Молдове протестируют новую систему сбора данных о сельском хозяйстве

В Молдове протестируют новую систему сбора данных о сельском хозяйстве

В Молдове
Национальное бюро статистики (BNS) проведет пилотное исследование «Интегрированное обследование в сельском хозяйстве» (AIA) с 19 октября по 9 ноября. Его цель — получить актуальные и детализированные данные о деятельности сельхозхозяйств, используемых ресурсах и состоянии аграрного сектора страны.
Партнерские материалы
Компания Vylor запускает Vylor Edge — новую инвестиционную платформу для глобальных инноваций в сельском хозяйстве

Компания Vylor запускает Vylor Edge — новую инвестиционную платформу для глобальных инноваций в сельском хозяйстве

Компания Vylor, специализирующаяся на семенах и передовой генетике, которая отделилась от Corteva 1 октября 2026 года, объявила о запуске Vylor Edge — новой инвестиционной платформы, призванной ускорить развитие передовых технологий в мировом сельском хозяйстве. Vylor Edge будет сотрудничать со стартапами, предпринимателями, университетами и более широкой…
Moldagrotech & Farmer 2026: Ознакомьтесь с программой выставки, которая пройдет 15–18 октября

Moldagrotech & Farmer 2026: Ознакомьтесь с программой выставки, которая пройдет 15–18 октября

Выставка «Moldagrotech & Farmer 2026» откроет свои двери 15 октября в выставочном центре CIE Moldexpo, где в течение четырёх дней будут представлены сельскохозяйственные технологии, продукция местных производителей и решения для развития агропромышленного сектора. Посетители смогут ознакомиться с программой мероприятия, чтобы узнать, какие мероприятия запланированы на…
Компании Vylor и Rainbow Crops сотрудничают в целях ускорения разработки новых признаков кукурузы

Компании Vylor и Rainbow Crops сотрудничают в целях ускорения разработки новых признаков кукурузы

Компания Vylor, специализирующаяся на семенах и передовых генетических технологиях, которая 1 октября 2026 года отделится от Corteva, а также Rainbow Crops, бельгийская компания, образовавшаяся на базе VIB, объявили о партнерстве с целью разработки новых признаков у кукурузы с использованием искусственного интеллекта (ИИ) и мультиплексного генетического…