В Молдове

Producătorii de cereale din sud sunt cei mai afectați

Автор: Lidia Danila
Vladimir Bolea sectorul agricol - agroexpert.md

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, este audiat în Parlament cu privire la situația din agricultură, în contextul protestelor organizate de fermierii din țară.

„Cei mai afectați sunt producătorii de cereale, în special cei din sud. Peste 2.000 producători din sud pentru 2022 au primit 1.240 lei per hectar. Anul acesta, cei mai afectați din ei vor mai primi 2.500 lei per hectar”, a declarat Bolea.

Totodată, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare a precizat că 70% din fondul de subvenționare a mers către agricultorii mici și mijlocii.

„În anul 2021-2023, în fondul de subvenționare a fost în total de 5,9 miliarde de lei, lucru care a avut efecte foarte bune pentru dezvoltarea agriculturii. Din 2021 până în 2023 a crescut numărul de agenți economici care au beneficiat de subvenții de la Ministerul Agriculturii, de la 4.608, la 8.233 de agenți economici”, a spus Bolea.

Amintim că, fermieri din Cahul au înaintat o serie de revendicări către autoritățile din Republica Moldova. Într-o scrisoare adresată instituțiilor competente, aceștia declară că anii 2022 și 2023 au fost cei mai dificili ani din istoria agriculturii. 

Află și: Fermierii din Cahul cer acțiuni urgente: „Ne aflăm în pragul falimentului”

Ulterior, aceștia au anunțat că începând cu 7 februarie ies la un protest pașnic cu tehnica agricolă pentru o perioadă nedeterminată. Agricultorii susțin că sunt disperați și decapitalizați și nu au resurse minimale pentru lucrările de primăvară.

Citește și: Sunt disperați: Fermierii din Cahul ies la protest

Asociația Forța Fermierilor susține protestul agricultorilor din sudul Republicii Moldova. Potrivit conducerii, acest protest este în mare parte urmare a inacțiunilor autorităților pe parcursul ultimilor doi ani în raport cu mii de fermierii micro, mici și mijlocii

De cealaltă parte, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea precizează că Guvernul a aprobat alocarea a 50 de milioane de lei producătorilor agricoli a căror recoltă a fost afectată de secetă în proporție de 60%.

„Este un mare adevăr că agricultorii din Cahul au suferit de secetă. Potrivit datelor preliminare, în Cahul sunt circa 185 de agricultori mici și micro care vor primi bani și cu care își vor începe activitățile lor agricole în primăvară. Agricultorii vor primi de la 1.000 de lei până la 2.500 de lei, în funcție de gradul de afectare de secetă a agricultorilor. Deci venim cu măsuri reale pentru a-i susține financiar”, susține Bolea.

Recomandăm și: Sprijin financiar pentru fermierii afectați de intemperii: Când vor primi banii

În contextul protestelor, Asociația Forța Fermierilor condamnă încercările Poliției de a intimida fermierii din raioanele Cahul și Cantemir, care au ieșit la protest, pe 7 februarie.

Te-ar putea interesa și: Agricultorii, sub presiunea Poliției: Forța Fermierilor condamnă intimidările

Totodată, precizăm că, agricultorii din sudul Republicii Moldova au continuat și pe 8 februarie să protesteze cu tehnica agricolă. Aceștia susțin că sunt disperați și nu au resurse pentru lucrările de primăvară.

Citește și: Protestul fermierilor din sudul țării se extinde? Mai multe raioane se alătură

Mai mulți fermieri din alte raioane s-au alăturat pe 9 februarie protestelor agricultorilor din raioanele Cahul și Cantemir

Protestele au continuat și pe 10 februarie. Agricultorii s-au îndreptat cu tractoarele spre vama Leușeni. Totodată, în semn de proteste au blocat o bandă de circulație cu tehnica agricolă pentru 20 de minute.

Află și: Fermierii au protestat cu tehnica agricolă la vama Leușeni

În contextul protestelor fermierilor disperați și decapitalizați, care durează și se extind geografic, Asociația Forța Fermierilor se arată nedumerită de ce Guvernul nu inițiază dialog cu agricultorii protestatari.

Recomandăm și: Sectorul agricol, în declin. Fermierii cer dialog cu autoritățile

Precizăm că, fermierii protestatari au protestat și pe 12 februarie, blocând punctul de trecere a frontierei Leușeni.

Citește și: Protestul ia amploare. Update: Fermierii au blocat vama Leușeni

Agricultorii continuă și pe 13 februarie să protesteze cu tehnica agricolă pe traseele naționale, dar și la vama Leușeni. Potrivit Asociației Forța Fermierilor, președintele Parlamentului, Igor Grosu, ar fi refuzat întâlnirea cu reprezentanții protestatarilor, deși aceasta ar fi fost convenită vineri. 

Te-ar putea interesa și: Protestul fermierilor continuă. Vama Leușeni ar putea fi iar blocată

Totodată, concretizăm că, în timp ce agricultorii din sud continuă să protesteze, în Republica Moldova va fi creat un Consiliu alcătuit din fermieri din diferite regiuni și domenii ale agriculturii. Despre aceasta a anunțat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, în cadrul unui briefing de presă.

Află și: Denis MAIA promite că va rezolva problemele fermierilor. Ce soluții propune

Punctul de trecere a frontierei Leușeni a fost din nou blocat pe 13 februarie. Agricultorii protestatari susțin că au recurs la această acțiune din cauza refuzului autorităților de a purta discuții.

Ulterior, drumul de acces spre postul vamal Leușeni - Albița a fost deblocat, însă au anunțat că ar putea fi paralizat din nou. Fermierii protestatari au dat răgaz Guvernării până pe 14 februarie la ora 9:00 să caute soluții și să vină la dialog.

Recomandăm și: Ultimatum: Fermierii așteaptă autoritățile la dialog sau continuă paralizarea traficului la vamă

Fermierii din mai multe raioane ale Republicii Moldova protestează și pe 14 februarie. Astfel, aceștia au ieșit cu tehnica agricolă pe mai multe drumuri naționale, dar și la vama Leușeni

Ulterior, aceștia au blocat drumul spre punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița.

Precizăm că, premierul Dorin Recean a anunțat că ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, îi va aștepta pe fermierii protestatari la discuții pe 14 februarie, la Cahul, acolo unde sunt cei mai mulți agenți economici care au avut de suferit de pe urma secetei.

De cealaltă parte, unul dintre protestatari, Sergiu Stefanco, a afirmat că fermierii nu au ce discuta cu Vladimir Bolea, pentru că nu ar fi un factor de decizie, dar unul de manipulare.

Citește și: Fermierii refuză dialogul cu Bolea? „Vrem cu cei care pot hotărî ceva”

Nemulțumiți de întâlnirea cu ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, fermierii continuă să protesteze și pe 15 februarie. Aceștia și-au scos tehnica agricolă pe drumurile naționale din țară, dar și la vama Leușeni-Albița și Costești-Stânca.

Află și: Agricultorii se Agricultorii se revoltă: Discuția cu Bolea a eșuat: Discuția cu Bolea a eșuat

Specificăm că, agricultorii pot depune dosarele pentru compensarea prejudiciilor cauzate de calamitățile naturale din anul 2023. Despre deschiderea apelului a anunțat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, în cadrul unu briefing de presă.

Te-ar putea interesa și: Protestele dau roade? Fermierii afectați de secetă își vor primi banii

Documentele care trebuie prezentate la Agenția de Intervenție și Plăți în Agricultură (AIPA) pot fi citite aici

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!