В Молдове

RM își fortifică capacitățile de testare a reziduurilor de pesticide

Автор: AgroExpert
capacitățile de testare a reziduurilor de pesticide - agroexpert.md

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță despre fortificarea capacităților de testare pe domeniul reziduurilor de pesticide.

Conducerea Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) și a Laboratorului Central Fitosanitar s-au întrunit cu partenerii internaționali pentru o ședință tehnică privind necesitatea de fortificare a capacităților de testare pe domeniul reziduurilor de pesticide.

Directorul general al ANSA, Radu Musteața, și-a exprimat recunoștința pentru conlucrarea eficientă și sustenabilă cu reprezentanții comunității internaționale din Republica Moldova, care a dus la realizarea mai multor obiective de dezvoltare în domeniile de competență ale Agenției.

Capacitatea de control și testare la capitolul reziduuri de pesticide este un pilon de bază în facilitarea comerțului cu produse agroalimentare din Republica Moldova pe piața Uniunii Europene, dar și pe alte piețe ce prezintă interes pentru producătorii moldoveni. Dar și puntul de bază în asigurarea siguranței produselor alimentare plasate în circuitul commercial și aduse pe masa consumatorului.

Reprezentanta delegației UE în Republica Moldova, Ilona Gruenewald, a menționat că, eforturile de implementare ale standardelor internaționale sunt benefice și pentru consumatorii Republicii Moldova, iar în calitate de stat membru Republica Moldova va trebuie să asigure controlul la importul produselor, în special fiind in zona de hotar UE.

„Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și Laboratorul Central Fitosanitar mizează în continuare pe suportul partenerilor internaționali în fortificarea capacităților de testare pentru a contribui împreună la ridicarea competitivității produselor moldovenești și diversificarea ariei de produse exportate pe piața UE, în același timp, facilitând accesul pe noi piețe de interes pentru țara noastră”, a concluzionat Radu Musteața.

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!