В Молдове

Video | Autorităţile şi fermierii protestatari s-au întâlnit pentru negocieri

Автор: AgroExpert
fermierii protestatar MAIA negocieri - agroexpert.md

Fermierii care protestează în Piața Marii Adunări Naționale au participat la discuții cu autoritățile  pentru a găsi soluții rezonabile pentru a depăși criza din sectorul agricol.

Directorul executiv al Asociației Forța Fermierilor, Alexandr Slusari, a anunțat despre organizarea a două marșuri pe parcursul zilei de 24 noiembrie, subliniind că agricultorii vor desfășura protestul inclusiv săptămâna viitoare.

„Noi putem face un compromis și să cerem două revendicări. Vorbim despre moratoriu plățile directe. În calitate de candidați pentru aderare la UE, avem drepturi să accesăm fonduri europene cât de puțin. Noi n-am accesat aceste fonduri și este vina conducerii. Azi propunem să existe un moratoriu stabilit prin decizia CSE, astfel încât de marți, agricultorii care sunt în dificultatea de a achita datoriile, să poată depune cereri la direcțiile agricole, ca să fie suspendată procedura de calculare a penalităților și procedura executării silite”, a menționat Alexandr Slusari.

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, punctează că autoritățile sunt deschise și disponibile pentru discuții și pentru a găsi soluții rezonabile în toate domeniile

„Noi avem 10 camere agricole unde lucrează specialiști și profesioniști – juriști, economiști. Recomandarea mea este să mergeți la aceste camere și să apelați la ajutorul lor pentru a vă stabili condițiile de îndeplinire a stării de forță majoră. Este o posibilitate reala, iar daca nu știți unde sunt camerele agricole, apelați la direcțiile agricole, pe care le avem in fiecare raion. Așa veți putea primi certificatele de forță majoră, cu care se poate de mers la bănci, la creditori și de oprit celelalte procese”, a declarat Vladimir Bolea.

Precizăm că mai mulți agricultori și-au adus tehnica agricolă în centrul capitalei pentru a-și exprima nemulțumirile legate de condițiile dificile în care se află sectorul agricol. Aceștia se plâng de lipsa de sprijin din partea autorităților, în ciuda promisiunilor oficiale.

Potrivit organizatorilor, la acțiunea de protest sunt peste 300 de agricultori, iar numărul tractoarelor ajunge la peste 200 de unități de tehnică agricolă.

Precizăm că pe parcursul zilei de miercuri, 22 noiembrie, agricultorii au blocat circulația rutieră pe șoseaua Hîncești din capitală, la intrarea în Chișinău.

Directorul executiv al Asociației Forța Fermierilor, Alexandr Slusari, a menționat că nu exclude faptul că și pe parcursul zilei de 23 noiembrie s-ar putea crea blocaje pe unele trasee.

Amintim că, Asociația Forța Fermierilor și Federația Națională a Fermierilor au anunțat că pe 22 noiembrie, agricultorii vor ieși la proteste masive.

Astfel, începând cu primele ore ale zilei de 22 noiembrie, agricultorii din mai multe regiuni ale țării și-au început deplasare cu tehnică agricolă spre capitală.

Potrivit Asociației Forța Fermierilor, aceștia se vor aduna la periferia orașului, iar joi, 23 noiembrie, își vor continua drumul spre Piața Marii Adunări Naționale (PMAN).

Proiectul înaintat de agricultori prevede un plan în 3 etape:

  1. Se aplică imediat pentru 3 luni un moratoriu la calcularea penalităților, executarea silită și intentarea proceselor de insolvabilitate în raport cu agricultorii micro, mici și mijlocii, care au în structura terenurilor agricole  cel puțin 70 procente din culturile cerealiere și oleaginoase.
  2. Timp de 2 luni activează Comisia specială cu participarea reprezentanților autorităților abilitate și asociațiilor producătorilor agricoli, care examinează dosarele fermierilor în baza solicitărilor lor și , după caz, obligă Camera de Comerț și Industrie să elibereze avizele de atestare a circumstanțelor survenite ca urmare a unor fenomene/evenimente în afara controlului debitorului, de natură a fi invocate ca impediment justificator de neexecutare a obligației debitorului în contextul raporturilor contractuale comerciale. Prezentul aviz nu anulează datoriile fermierilor, însă le permite restructurarea acestora pentru perioada de cel puțin un an fără nici o sancțiune pecuniară.
  3. În anul 2024, 50% din Fondul Național de Dezvoltare a agriculturii și mediului rural se acordă ca plăți directe pentru suprafețele de floare soarelui și porumb, cultivate în anul 2023, care reprezintă compensații parțiale pentru pierderile fermierilor, cauzate de prețuri extrem de mici de comercializare și condițiile climaterice. Plăți directe urmează să fie achitate exclusiv fermierilor micro, mici și mijlocii nu mai târziu de 1 martie 2024 în baza unui Regulament, elaborat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și asociațiile producătorilor agricoli și aprobat de către Guvern nu mai târziu de 20 decembrie 2023.

La data de 17 noiembrie, agricultorii au avut o întrevedere cu ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), Vladimir Bolea. Oficialul a menționat că problemele agricultorilor sunt mari și din acest considerent s-a luat decizia de a crea un grup de lucru cu reprezentanți din cadrul mai multor ministere, dar și reprezentanți ai asociațiilor de fermieri.

Reamintim că, pe 21 octombrie, aproximativ 700 de fermieri din diverse regiuni ale țării s-au reunit la Congresul Republican al Agricultorilor pentru a găsi soluții urgente pentru a redresa situația și a salva producătorii agricoli micro, mici și mijlocii.

Totodată, în cadrul Congresului Republican al Agricultorilor, cei 700 de reprezentanți ai sectorului au votat o rezoluție în care sunt incluse o serie de revendicări. Fermierii anunțau că, dacă autoritățile statului nu vor întreprinde măsuri pentru îndeplinirea cerințelor înaintate în următoarele șapte zile, atunci vor recurge la diferite acțiuni de protest. 

Într-un răspuns oferit pentru AGROEXPERT, reprezentanții Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare au menționat că mereu au promovat o atitudine cooperantă cu agricultorii și au manifestat disponibilitate pentru a asculta și soluționa preocupările fermierilor.

Află și: Ce spune Ministerul Agriculturii despre rezoluția agricultorilor

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!